Atacantul de 24 de ani a căzut în dizgrație, mai ales după ultimul incident din finalul primei reprize cu Real Madrid (0-3), atunci când a făcut schimb de tricouri cu Pepe.
În 11 partide jucate în tricoul lui Liverpool, Balotelli a înscris un singur gol, și a ieșit în evidență mai mult în mod negativ.
The Guardian notează că șefii de pe Anfield sunt foarte dezamăgiți de fotbalistul italian, de care ar vrea să se despartă în pauza de iarnă sau în cel mai rău caz în perioada de mercato din vara viitoare.
Rafa Benitez l-ar dori pe Balotelli la Napoli. Antrenorul spaniol l-a dorit și în mandatul de la Liverpool, însă atunci italianul a ajuns la Manchester City.
Benitez consideră că Super Mario poate reveni la forma care l-a consacrat în Italia, acolo unde a dat satisfacție atât la Inter, cât și la AC Milan. În condițiile în care Liverpool este decisă să îi dea drumul, publicația engleză notează că afacerea s-ar putea concretiza la iarnă pentru o sumă de aproximativ 10 milioane de lire (12,6 milioane de euro).