WTA EASTBOURNE – sferturile de finală
SIMONA HALEP (2) – CAROLINE WOZNIACKI (6) 7-5, 4-6, 1-6
ANGELIQUE KERBER – JOHANNA KONTA 3-6, 4-6
Simona Halep a alergat disperată după locul 1 WTA, Everestul în tenis, pe care însă nu reușește să-l atingă. Azi, la Eastbourne, avea nevoie de două succese într-o singură zi, în meciurile din ”optimi” și din ”sferturi”, înghesuite din pricina ploii. A reușit o singură victorie, insuficientă pentru a-i sufla nemțoaicei Angelique Kerber supremația mondială.
Cursa nebună a Simonei, întreruptă sâcâitor de ploaie în această săptămână, a fost spulberată astă-seară de replica pe care i-a dat-o daneza Caroline Wozniacki (26 de ani, locul 6 WTA), în meciul din sferturile de finală. Nordica, care a fluierat în ”optimi” (tot azi, 6-2, 6-1 cu Elena Vesnina), a avut 5-2 la game-uri, dar a pierdut primul set, 5-7. A urmat ”tornada” Simona, cu 8 game-uri la rând și un 7-5, 3-0 (două break-uri avans), apoi 4-2, scor ce părea liniștitor pentru româncă. S-a terminat însă 7-5, 4-6, 1-6, pe fondul oboselii Simonei, care a avut trei meciuri de trei seturi pe iarba de la Eastbourne. În schimb, Caroline nu cedase niciun set.
A trecut pe lângă locul 1!
”Simo” a fost ”fiica ploii”, marți și miercuri. Zile nesuferite, capabile să te scoată din ritm și din minți. A fost pregătită parțial pentru maratonul de azi. Care a început la ora 14.25, cu ”restul” partidei contra bulgăroaicei Țvetana Pironkova, din ”optimi”, care avea 7-6 (6), 2-1 și 40-30 cu serviciul, când ploaia a întrerupt partida, miercuri seară. La reluarea de azi, Simona a întors magistral: 6-7 (4), 5-7, deși, în decisiv, a fost condusă cu 4-2. Trebuia s-o răpună și pe Caroline, în al doilea meciul al zilei, început la ora 18.00, ca să spere în continuare. N-a mai avut rezerve fizice.
Totuși, Simona a trecut încă de azi pe lângă șansa de a deveni noul număr 1 WTA. Trebuiau îndeplinite, simultan, două condiții: să își câștige ambele meciuri ale zilei, iar Angelique Kerber, cea în urmărirea căreia se află românca, să nu câștige meciul cu Lara Arruabarrena, din ”optimi”. N-a fost să fie niciuna dintre condiții, ”Angi” impunându-se cu 6-2, 6-1 în fața jucătoarei din Spania. Acum, nici n-a mai contează ce face Kerber în jocul din ”sferturi”.
FINAL
ACTUALIZARE 19.40. Setul doi a durat 42 de minute.
Învingătoarea din acest joc va da, în semifinale peste învingătoarea din partida Barbora Strycova – Heather Watson. Jocul se va disputa mâine.
ACTUALIZARE 19.06. Halep nu poate fi oprită: 8 game-uri la rând: 7-5, 3-0! Vine și primul game al danezei, după o ”secetă” prelungită: 1-3!
Mingea care a adus primul set.
ACTUALIZARE 18.48. Simona revine în primul set de la 2-5. La 5-5. s-a apărat magistral.
Simona Halep pare sleită de puteri, după jocul intens avut contra bulgăroaicei Pironkova, unde a revenit de la 2-4 în setul decisiv. Cu daneza, a început cu un break, dar a cedat apoi 4 game-uri la rând. Wozniacki a avut meci facil în ”optimi” cu rusoaica Vesnina, căreia i-a cedatdoar 3 game-uri.
ACTUALIZARE 18.13. La dublu, perechea Timea Babos – Andrea Hlavackova a depășit duetul Hao-Ching Chan – Monica Niculescu, scor 6-3, 4-6, 10-6.
ACTUALIZARE 18.10. Caroline, 26 de ani și locul 6 WTA, a început la serviciu.
ACTUALIZARE 17.57. S-a terminat jocul Konta – Ostapenko. S-a impus britanica, scor 7-5, 3-6, 6-4. Ostapenko este cea care a învins-o pe Halep (25 de ani, locul 2 WTA), în finala de la Roland Garros.
În curând va începe, tot pe terenul central, disputa Halep – Woznicki, meci pe care sportiva noastră trebuie să-l câștige, pentru a prinde semifinalele. În caz contrar, își ruinează șansele de a prinde prima poziție WTA. 2-2 e scorul meciurilor directe Halep – Wozniacki.
ACTUALIZARE 17.23. Meciul Simonei începe pe nu înainte de ora locală 15.45 (două ceasuri mai târziu în România), după ce se termină jocul Konta – Ostapenko, aflat la începutul setului decisiv și derulat pe terenul central de la Eastbourne. (AICI, ordinea de concurs).
Fără să fi câștigat un turneu de Mare Șlem, daneza este fost lider mondial, poziție ocupată în octombrie 2010. Acum, Simona Halep aleargă după această poziție onorantă.
În drumul spre semifinale și spre poziția de lider WTA, Simona Halep va da peste daneza Caroline Wozniacki (26 de ani, favorita 6), care a trecut facil de rusoaica Elena Vesnina (favorita 12) cu 6-1, 6-2. Nordica n-a pierdut niciun set la Eastbourne.
Caroline Wozniacki a revenit puternic în actualitate după o ședință foto incendiară.
CUM PUTEA AJUNGE SIMONA LIDER WTA ÎNCĂ DE AZI
Halep putea deveni încă de astăzi noul lider WTA. Asta dacă Angi Kerber nu ar fi învins-o pe Lara Arruabarrena. S-a impus cu 6-2, 6-1, iar posibilitatea ca ”Simo” să ajungă regină a picat.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!