Viktoria Plzen – FCSB 2-0

Au marcat: Petrzela (50), Kopic (77)

VIDEO, AICI

Cu o echipă în care și-au găsit loc mai multe ”rezerve”, FCSB a pierdut cu 2-0 la Plzen într-un meci din grupa G a Ligii Europa.

În urma acestei înfrângeri asumate, FCSB va trebui să câștige ultimul joc din grupă, cu Lugano, de pe teren propriu, pentru a termina pe primul loc.

FCSB este deja calificată în primăvara europeană.

Gigi Becali, la Pro X: ”Meciul s-a pierdut la Junior Morais. Amândouă golurile au venit pe acea partea. Parcă Morais a uitat fotbalul. Poate că echipa putea mai mult, dar s-a văzut relaxarea, s-a văzut că eram calificați. Filip parcă era pe altă planetă. Orice om care cunoaşte fotbal nu-l vedea pe Filip? Bravo lui Dică, ne-a demonstrat că vede fotbal. I-a schimbat pe Filip şi Golofca, pentru că nu făceau faţă. Nu îmi dau seama ce se întâmplă cu Morais. A fost depășit ușor și a dat pase greșite. Aveam mare încredere în el, Dacă Junior Morais mai joacă așa, nu putem câștiga meciurile. O să mă duc să vorbesc cu el, să văd dacă are probleme. A jucat de parcă nu s-a antrenat. Vreau să știu dacă în seara asta a fost doar o excepție”.

Gigi Becali a continuat la DigiSport: ”Dică a fost cu ideea să-l bage pe Andrei Vlad. Eu mă bag când lucurile nu merg bine. Acum nu mă bag, că lucrurile merg bine. Supărarea cu Iaşi nu înseamnă că e vreo problemă la echipă. Nu fac eu echipa, se consultă cu mine. Ce vreţi, să fiu discret? Dacă sunt, se alege praful ca la Dinamo. Ce vreţi, să-l văd pe Bokila pe teren şi să nu zic nimic? Eu nu pot să accept că Nemec e rezerva lui Bokila. Dacă patronul doarme şi se face schimb Nascimento-Nistor se alege praful. La fotbal, important e rezultatul. Nu există vreun premiu pentru patron sau antrenor, că se bagă sau nu se bagă. La fotbal se premiază rezultatul echipei. Celelalte lucruri din culise nu au vreo valoare” 

Nicolae Dică: ”Nu am făcut un joc bun. La 0-0 am avut câteva șanse de a marca. Consider că a fost cel mai slab joc din Liga Europa, dar faptul că eram calificați deja înaintea acestui meci a contat. La pauză, am avut că am avut probleme în zona laterală și am făcut două schimbări. Alibec și-a creat două ocazii de a marca. Vlad este un copil de 19 ani. Avem încredere în el. În ultima etapă de grupă nu vom avea meci ușor. Însă totul depinde de noi și sper că vom câștiga meciul. Am încredere în băieți”

Mihai Bălașa: ”Adversarii au avut multe momente bune. În prima repriză am reușit să scăpăm fără gol, dar în a doua nu. Și noi însă am avut ocazii de a marca. Jocul n-a fost cel pe care am fi vrut să-l practicăm în această seară. Ne-am propus să tgermină grupa pe primul loc, așa că nu s-a pus problema de relaxare. Dacă vom câștiga cu Lugano acasă, vom termina pe primul loc. Denis Alibec își dorește foarte mult să înscrie. Trebuie să aibă răbdare pentru că va veni și golul. Ne-am dori să ajungem cât mai departe în Liga Europa, chiar până în finală”

Constantin Budescu, la TelekomSport: ”N-am făcut un joc chiar așa de rău. Am avut și noi ocaziile noastre. Puteam primi un penalty, puteam să nu luăm primul gol, dacă arbitrul era mai atent. Alibec și-a dorit foarte mult să înscrie, a jucat bine. Îi lipsește golul. Sperăm să marcheze la următorul meci. Sperăm să câștigăm cu Lugano și să rămânem pe primul loc. Nu voi juca, dar sper că jucătorii care vor intra pe teren să-și facă datoria”

Final de meci.

Min. 90: FCSB încearcă, dar nu reușește să pună în pericol poarta adversă

Min. 77: Vlad s-a opus execelent la șutul lui Kopic, însă mingea a ajuns la Horava care a tras din voleu și același Kopic a pus capul pentru 2-0.

Min. 64: Hruska a respins in extremis ”ghiuleaua” lui Tănase

Min. 58: Bălașa a trimis din lovitură liberă puțin pe lângă poartă

Min. 53:  Hrosovsky, scăpat singur, a șutat puțin pe lângă poartă

Min. 52: Hruska a scos în corner mingea șutată de Bălașa din lovitură liberă

Min. 50: Petrzela, aflată în poziție suspectă de ofsaid, a primit o minge peste apărarea noastră și a marcat cu un șut la colțul scurt

Min. 48: Hruska a scos cu greutate o minge șutată în forță de Alibec

FCSB a efectuat 2 schimbări la pauză! Au intratr Nedelcu și Tănase, au ieșit Filip și Golofca

A început partea secundă

Final de primă repriză. 0-0

Min. 43: Bălașa a intervenit excelent la un balon centrat pe 6 metri

Min. 35: Alibec a pătruns în careu, dar s-a împiedicat și a ratat o situație clară de gol

Min. 33: Enache a scos de pe linia porții mingea reluată de Reznicek

Min. 28: Alibec a tras tare de la 22 de metri, mingea a trecut alături

Min. 27: Fl. Coman s-a aflat în situație bună, însă Hruska a ieșit și a blocat balonul

Min. 24: Centrare în fața porții echipei noastre, din fericire Reznicek n-a ajuns la balon

Min. 22: Vlad a scos de la colțul scurt mingea șutată din întoarcere de Reznicek

Min. 20: Alibec, scăpat singur a tras în portar! Imensă ocazie ratată de FCSB

Min. 19: Enache a scos balonul din fața lui Kopic

Min. 12: Vlad a respins in extremis mingea șutată de Kolar

Min. 11: Petrzela l-a întors pe Fl. Coman, dar a șutat în plasa laterală

Min. 7: Golofca și, mai apoi, Alibec au încercat poarta, dar portarul și un fundaș advers au respins

A început meciul

Viktoria Plzen: Hruska – Reznik, Hubnik, Hejda, Limbersky – Horava, Hrosovsky – Petrzela (88 Zivulic), Kolar (84 Cermak), Kopic – Reznicek (66 Bakos)

FCSB: Vlad – Enache, Planici, Bălaşa, Morais – L. Filip (46 Nedelcu), O. Popescu – Golofca (46 Tănase), Man, Fl. Coman (64 Budescu) – Alibec

ACTUALIZARE 23 noiembrie. Conform lui Gigi Becali, vor fi câteva surprize în echipa de start. Acesta a dezvăluit că Man va fi folosit pe postul de al doilea vârf, astfel că Florin Tănase și Constantin Budescu vor fi rezerve.

„Florinel Coman, Man și Golofca. El l-a luat pe Budescu, dar nu impun pe nimeni. Budescu o să joace cu Astra, nu va juca acum. Eu nu mă impun. Eu vreau să fac maximum de puncte, așa mi-am propus în viață, nu îmi place locul 2, cu jumătăți de măsura. 

În poartă va juca Vlad. Alibec va fi titular. Budescu ar fi adus un plus de experiență. Cea mai mare mare dorință a mea este ca diseară să-l văd pe Man cum joacă pe postul de al doilea vârf. Dacă joacă bine îi crește cota cu 10 milioane de euro”, a declarat Becali pentru ProX.

Echipa Stelei conform lui Gigi Becali:

Vlad – Enache, Planic, Bălașa, Morais – Popescu, Filip – Golofca, Man, Coman – Alibec

10.000 de euro este prima de calificare în primăvara europeană oferită de Gigi Becali pentru fiecare fotbalist. Finanțatorul Stelei le-a promis jucătorilor și câte 5.000 de euro primă de victorie pentru meciurile cu Viktoria Plzen și Lugano.

ACTUALIZARE 22 noiembrie. Antrenorul Nicolae Dică a venit însoțit de mijlocașul Lucian Filip la conferința de presă premergătoare meciului. Nicolae Dică vrea să se reabiliteze la Plzen: ”Nu am venit în excursie, vrem primul loc în grupă!”

ACTUALIZARE 22 noiembrie: FCSB a anunțat cum își pot procura bilete fanii care vor să ajungă la Plzen.

FCSB este calificată în primăvara europeană, dar la Plzen are un scop precis: cu 1 punct își securizează și locul 1 în clasamentul Grupei G, urmând a avea un adversar mai facil în șaisprezecimile de finală ale competiției.

Nicolae Dică va menaja câțiva jucători – pe veteranii Teixeira și Pintilii -, dar Constantin Budescu, alt om pe care Dică ar fi vrut să-l lase acasă, va fi pus la treabă de patron.

Viktoria Plzen – FCSB, în Liga Europa: „Budescu nu se odihnește niciodată. El e generalul”

„Mi-a spus că nu vor face deplasarea Pintilii, Teixeira şi încă doi jucători, dar nu am fost de acord cu unul dintre ei. Budescu vreau să fie în lot, aşa i-am spus, iar el a fost de acord: «Bine, dacă dumneavoastră spuneţi». Budescu nu se odihneşte niciodată, el e calul de bătaie şi generalul de bătălie”, a dezvăluit Becali, pentru Digi Sport.

Budescu are „misiunea” de a-l ajuta pe Alibec, care trece printr-un moment negru al carierei. Se știe că la Astra cei doi au conlucrat perfect, iar „fecesebiștii” speră că tot Budescu va fi cel care-l va scoate din letargie pe atacant cu câteva pase bune.

Alibec a mercat în acest sezon doar două goluri, ambele în jocuri cu Viktoria Plzen. Gigi Becali știe de ce Alibec a plâns recent, după ce a fost schimbat cu Hapoel Beer Sheva.

„Alibec, chiar dacă joacă prost, el zice că e cel mai bun, nu ai ce să îi faci. El, când joacă prost, zice că a fost cel mai bun de pe teren, numai că echipa a jucat prost. El, când a plâns, credeți că a plâns că n-a jucat bine el? Nu, el a plâns că a fost cel mai bun, dar de ce a fost schimbat?! Eu așa cred”, a declarat Becali.

FCSB va pleca azi spre Cehia pentru al patrulea meci din această toamnă cu Viktoria Plzen.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Actrița Anca Dumitra n-are nimic în comun cu personajul Gianina din Las Fierbinți. „Din fericire sau…din păcate!”

Urmărește-ne pe Google News