Omul de afaceri Liviu Luca, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti, a intrat de vineri în greva foamei după ce, în celula acestuia, a fost făcută o percheziţie în timpul căreia atât el, cât şi ceilalţi deţinuţi au fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces.
Avocatul lui Luca, Marius Arizan, a declarat luni, pentru Agerpres, că în acest moment omul de afaceri se află la infirmeria penitenciarului, fiind ţinut sub supraveghere în condiţiile în care el refuză hrana.
Potrivit sursei citate, Luca s-a plâns, în cursul săptămânii trecute, de condiţiile de detenţie, după ce în celula acestuia au mai fost aduse unul-două paturi, fapt care a dus la micşorarea suprafeţei utile/deţinut şi, implicit, a volumului de aer.
Liviu Luca are regim semideschis
Ulterior, Luca a dat declaraţii pe acest subiect, iar vineri în celula sa a fost făcută o percheziţie în timpul căreia omul de afaceri şi colegii săi au fost ţinuţi dezbrăcaţi pe un hol de acces al penitenciarului.
În urma percheziţiei, Luca a intrat în greva foamei, protestând în acest mod faţă de comportamentul la care a fost supus.
Marius Arizan a precizat că, iniţial, Liviu Luca a fost încarcerat la Penitenciarul Mărgineni şi mutat ulterior la cel din Ploieşti, care are regim semideschis.
Omul de afaceri a fost condamnat, în iulie 2016, la şase ani închisoare cu executare în dosarul falimentării companiei Petromservice.
CITEȘTE ȘI: Victorii de pus în ramă. Cele mai prestigioase rezultate obținute de sporturile de echipă din România
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!