Anul trecut a fost in echipa care l-a asistat pe Romeo Dunca, iar experienta castigata atunci isi arata roadele. Zsolt Szilveszter, romanul care participa la Raliul Dakar alaturi de MOL Szalay Team, a trecut prin emotii la prima etapa pe pamant african, dar a incheiat cu bine ziua a treia a intrecerii.
Pe teritoriul Marocului, intre Nador si Er Rachidia, speciala in lungime de 314 kilometri a consemnat si primele peripetii pentru motociclistul din Satu Mare. Zsolt Szilveszter a avut parte de o cazatura, a pierdut si cinci minute dupa ce l-a ajutat pe un alt concurent, dar a incheiat ziua pe locul al 84-lea, in timp ce la general este al 80-lea.
“Pot spune ca sunt un pic suparat. Am oprit pentru a-l dezmorti nitel pe un alt motociclist cazut, astfel ca am pierdut cinci minute. Dar m-am gandit ca pot fi si eu in locul lui si ma va ajuta si pe mine cineva. A fost cea mai periculoasa zi, pentru ca a fost prima in Africa”, a comentat Szilveszter la sosirea din etapa.
Motocicleta KTM 660 a iesit cea mai sifonata din incidentul suferit de roman, dar echipa tehnica a reparat-o imediat. “E tare placut sa stai si sa te odihnesti dupa o zi grea si sa vezi ce mi-nuni fac mecanicii”, a mai adaugat Zsolt. Schimbarea pneurilor poate fi un argument in adoptarea unei tactici mai agresive, care sa-i permita urcarea in clasament. “Nu vreau sa merg mai repede pentru ca treaba incepe sa devina periculoasa, dar nici nu vreau sa ma pierd de pluton”, a incheiat reprezentantul Romaniei.
Ziua de ieri a purtat caravana tot pe teritoriul marocan, pe distanta a 386 km, intre Er Rachidia si Ouarzazate.