„Veronica a căzut acasă, iar când a ajuns la clinică sarcina era întreruptă. A suferit o scădere de tensiune şi a căzut. Şocul a provocat întreruperea sarcinii”, a declarat medicul Carlos Prigola, de la o clinică elveţiano-argentiniană.
Maradona, în vârstă de 49 de ani, a mers la clinică imediat după revenirea de la San Juan, unde naţionala Argentinei a învins, marţi seară, cu scorul de 3-2, naţionala Costa Ricăi, într-un meci amical.
Acesta era al patrulea copil pe care Maradona urma să-l aibă, acesta având deja două fiice din căsătoria cu Claudia Villafane şi un fiu dintr-o relaţie extraconjugală în perioada în care evolua la echipa italiană Napoli.