Loţi Bölöni e singurul antrenor român care a reuşit să-l învingă pe Jose Mourinho, cel care a câştigat Liga Campionilor atât cu FC Porto, cât şi, acum câteva zile, cu Inter Milano. În sezonul 2001-2002, pe când românul antrena pe Sporting, iar portughezul pregătea pe Unioao Leiria, Loţi a bătut cu 4-1, acasă (trei goluri marcate de brazilianul Jardel) şi a făcut o remiză în deplasare, 1-1. În sezonul următor, “The Special One” a trecut la Porto, bătându-l de două ori pe antrenorul român, 2-0 la Porto şi 1-0 la Lisabona.

Al patrulea tehnician român în Golf

Altfel, Bölöni a revenit la Abu Dhabi, acolo unde a mai antrenat în urmă cu doi ani, pe Al Jazira. Tehnicianul român a semnat un contract pe doi ani cu Al-Wahda. Loţi întregeşte astfel contingentul tehnicienilor români care activează în zona Golfului Persic. Cosmin Olăroiu antrenează pe Al-Sadd din Quatar, Costică Ştefănescu este la Al Tadamon în Kuweit, iar Grigore Sichitiu a reuşit promovarea în prima ligă din Arabia Saudită cu Al Taawoun

Urmărește-ne pe Google News