VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

După patru ani de colaborare, Herbalife Nutrition anunţă extinderea parteneriatului cu Federaţia Română de Canotaj şi devine sponsorul oficial în nutriţie al întregului lot olimpic feminin de canotaj, format din 23 de sportive;

În debutul sezonului competițional internațional din acest an, lotul olimpic feminin s-a întors cu medalii de la Cupa Mondială II, desfășurată la finalul săptămânii trecute în Austria;

Sub îndrumarea antrenorului Mircea Roman, lotul olimpic feminin continuă pregătirea la baza sportivă de la Snagov, următoarele competiții programate în luna iulie fiind: Regata Henley (Londra, UK), Cupa Mondială III (Lucerna, Elveția) și Campionatul Mondial de Tineret U23 (Poznan, Polonia); Canotajul românesc va fi reprezentat în aceasta toamnă, în perioada 6-18 octombrie, și la Jocurile Olimpice de Tineret (JOT) 2018, care vor avea la Buenos Aires;

Compania din domeniul nutriției şi Federaţia Română de Canotaj au semnat în 2014 primul parteneriat de susținere în domeniul nutriţiei pentru echipajul dublu vâsle feminin categoria uşoară. Rezultatele sportive excepţionale obţinute pe parcursul acestor ani, culminând cu titlul mondial cucerit de către Ionela Lehaci și Gianina Beleagă, anul trecut, la Campionatul Mondial de Canotaj de la Sarasota, au dus la extinderea parteneriatului pentru întregul lot olimpic a fost un pas firesc, nutriția fiind extrem de importantă în atingerea obiectivelor.

Prin acest parteneriat, sportivele beneficiază, lunar, de o gamă de produse care să le asigure nutriția optimă în timpul antrenamentelor şi, mai ales, după acestea, pentru ca refacerea musculară să se poată realiza într-un timp cât mai scurt. De asemenea, sportivele beneficiază și de produse specializate, care să le poată asigura necesarul de electroliți și carbohidrați, pentru rehidratare avansată după efort fizic intens.

Rezultatele la competiții recente

Cupa Mondială II,  desfășurată week-end-ul trecut (22-24 iunie) în Austria, la Linz, a adus medalii importante pentru România, în debutul sezonului competițional la nivel internațional. În proba feminină de dublu vâsle categoria ușoară (LW2x), Gianina Beleagă și Ionela-Livia Cozmiuc, s-au clasat pe locul 3 în Finala A și au cucerit medaliile de bronz. În proba feminină de opt plus unu (8+), echipajul format din Ioana Vrînceanu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Cristina-Georgiana Popescu, Alina Ligia Pop, Mădălina Bereș, Iuliana Popa, Beatrice Parfenie, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea s-a clasat pe locul 5 în Finala A. Mai multe informații despre eveniment pot fi gasite aici: https://www.worldrowing.com/events/2018-world-rowing-cup-ii/event-information. Următoarele competiții majore pentru care senioarele se pregătesc la baza de la Snagov sunt: Campionatul European de Canotaj (Glasgow, UK) și Campionatul Mondial de Canotaj (Plovdiv, Bulgaria).

Istoricul lotului naţional feminin de canotaj

La nivel internațional, primele curse de canotaj rezervate fetelor au fost introduse la Campionatul European din 1951, ca probă de test. După trei testări reușite, acestea au devenit campionate oficiale, acreditate de FISA la Campionatele Europene de Canotaj din 1954. Categoria feminină a fost adăugată la Jocurile Olimpice pentru prima dată în 1976, la Montreal,  pe o distanță de 1.000 de metri. Distanța a fost extinsă la 2.000 de metri începând cu anul 1984, iar din 1988, la Jocurile Olimpice de vară de la Seul, distanțele au fost aduse la același nivel cu cele de la categoria masculină. În 1976 România formează pentru prima dată un lot feminin de canotaj în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Montreal. Prima campioană olimpică la categoria feminină este Sanda Toma-Urichianu la Jocurile Olimpice de la Moscova din anul 1980. Cele mai titrate sportive olimpice sunt: Elisabeta Lipă, Georgeta Andrunache, Doina Ignat, Viorica Susanu-Chermes, Constanța Burcică, Angela Alupei și Camelia Mihalcea. Pentru mai multe informații accesați https://www.frcanotaj.ro/

Herbalife Nutrition sponsorizează peste 190 de sportivi, echipe şi evenimente de talie mondială, printre care Cristiano Ronaldo, echipa LA Galaxy şi numeroase echipe olimpice. În România, Herbalife Nutrition este sponsorul oficial în nutriţie pentru Anca Bucur, de cinci ori câştigătoare a titlului de Miss Fitness Universe, Ciprian Bălănescu, multiplu campion naţional la biatlon şi triatlon olimpic, și echipa de fotbal FC Viitorul antrenată de Gheorghe Hagi.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News