Ambros Martin şi Costică Buceschi, antrenorii echipei naţionale feminine de handbal a României, au hotărât lotul României pentru Campionatul European de handbal feminin din Suedia, programat în perioada 4-18 decembrie, conform ProSport, citat de Mediafax.
Cei doi au aşteptat să vadă dacă Gabriela Perianu are şanse să joace, iar după ce au primit răspunsul au decis în consecinţă.
Medicul naţionalei, Florin Oancea, a recomandat ca handbalista să nu joace în Suedia, riscând o accidentare şi mai gravă.
Lotul de 18 care va pleca pe 3 decembrie la Helsingborg
Portari: Paula Ungureanu, Denisa Dedu, Yulia Dumanska
Extreme stânga: Ana Maria Iuganu, Elena Florica
Interi stânga: Cristina Neagu, Cristina Zamfir, Gabriella Szucs
Centri: Mădălina Zamfirescu, Eliza Buceschi, Cristina Laslo
Interi dreapta: Melinga Geiger, Laura Popa
Extreme dreapta: Laura Chiper, Aneta Udriştoiu
Pivoţi: Oana Manea, Florina Chintoan, Crina Pintea
Naționala României a participat weekendul trecut la Trofeul Carpați de la Cluj-Napoca.