LPF reacţionează, după acuzele privind programarea meciurilor din etapa a 14-a a play-out-ului
Astfel, printr-un comunicat transmis miercuri, Liga Profesionistă de Fotbal își exprimă poziția legată de acuzațiile privind programarea meciurilor in etapa a 14-a a play-out-ului.

„Programarea meciurilor in etapa a 14—a s-a făcut în urma discuțiilor cu deținătorii drepturilor TV, în conformitate cu prevederile ROAF.

Deținătorii drepturilor TV, în unanimitate, și-au exprimat opțiunea privind programarea meciurilor echipelor aflate în luptă directă pentru evitarea retrogradării în ziua de duminică, 4 iunie, începând cu ora 21.00, respectându-se astfel prevederile art. 11.3 ROAF.

LPF a comunicat oficial pe 30 mai programul etapei a 14-a, în conformitate cu prevederile articolului 11.6 ROAF.

În urma solicitărilor înaintate de echipele ACS Timișoara si Pandurii Tg Jiu, LPF a cerut deținătorilor de drepturi media reprogramarea meciurilor, însă aceștia nu au fost de acord să dea curs solicitării, prin urmare păstrându-se orele de start stabilite inițial.

Decizia deținătorilor de drepturi TV este motivată de meciurile de handbal difuzate la ora 18.00 și de acțiunea organizată de echipa națională de fotbal, începând cu ora 19.00.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

În legătură cu acuzațiile aduse LPF în comentariile din emisiunile TV și presa scrisă, lansate de către cluburile Pandurii Tg. Jiu și ACS Poli Timișoara, privind o eventuală favorizare a clubului Concordia Chiajna prin jucarea acestui meci pe terenul de la Pitești, LPF dorește să precizez următoarele:

–  în urma programării jocului Voluntari – Concordia Chiajna pentru ora 21.00, stadionul echipei gazdă,  nu putea fi folosit (stadionul nu dispune de instalație de nocturnă);

– din cauza timpului scurt avut la dispoziție (programarea s-a făcut în data de 30 mai 2017), stadionul din Pitești a fost înaintat de FC Voluntari ca fiind locul de disputare a jocului;

– din cauza situației juridice neclare, dezbătută pe larg și în mass-media, stadionul Dinamo nu a putut  fi folosit;

– costurile pentru închirierea Arenei Naționale nu puteau fi suportate de clubul gazdă pentru acest meci;

– disputarea jocului pe stadionul echipei oaspete, Concordia, este interzisă prin regulament;

LPF reacţionează. Spune că apără interesele cluburilor

LPF dorește să le reamintească cluburilor afiliate că rolul său este de a le apăra interesele. Cum în acest moment încasările din drepturile TV au cea mai mare pondere din veniturile totale ale cluburilor din Liga I Orange, decizia deținătorilor de drepturi media este determinantă în ecuația alegerii orelor de joc.

De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă
Recomandări
De ce neutralitatea României, dorită de Călin Georgescu, reprezintă propagandă rusă

Reprezentanții LPF își exprimă dorința ca declarațiile reprezentanților cluburilor afiliate să fie mai realiste și ca protagoniștii spectacolului fotbalistic să fie întotdeauna jucătorii”. 

Program etapa a 14-a din play-out

Duminică, 4 iunie, ora 21.00

FC Voluntari – Concordia Chiajna

Partida se joacă la Pitești, pe stadionul Nicolae Dobrin

Gaz Metan Mediaș – Poli Timișoara

FC Botoșani – Pandurii Târgu Jiu

Luni, 5 iunie, ora 15.00

ASA Târgu Mureș – CSM Poli Iași 

CITEŞTE ŞI: Avocatul Cătălin Ciubotă a fost trimis în judecată în dosarul privind vânzarea de către LPF a drepturilor TV pentru meciuri

Hagi acuză LPF că ar favorizează pe FCSB în disputa pentru titlu: ”Acționează în interesul particular al acestei echipei”. Reacția LPF

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI