„Luam gumă, blugi, adidaşi. Am văzut ce viaţă e la sârbi”

Strivit de restricţii, Belo a realizat că nu mai e un om liber. Cum nu a făcut niciodată compromisuri, a evadat din acea lume sufocantă. Născut la Moldova Nouă, la graniţa cu Iugoslavia, descoperit de antrenorul Olimpiu Mateescu, a visat dintotdeauna să joace fotbal pentru sârbi. În decembrie 1988, aflat în plină glorie cu Steaua, a fugit la Belgrad, în căutarea unei lumi compatibile cu inima sa de sârb.

„Stăteam câte şase zile acolo, dar n-aveam voie să ne îndepărtăm de graniţă”

Gândul plecării se conturase de mult timp, încă de copil, când făcea des vizite în Iugoslavia. „Aveam acolo unchi, veri şi alte rude. Până în clasa a patra, nu am vorbit decât sârbeşte. M-a sfătuit o profesoară să mă joc mai mult cu un puşti român, Nelu, pentru că, altfel, dacă mi-aş fi petrecut timpul numai cu copiii sârbi, nu aş fi învăţat limba română! Părinţii mei aveau permis pentru mic trafic de frontieră şi mă luau mereu cu ei. Stăteam câte şase zile şi n-aveam voie să ne îndepărtăm la nu mai ştiu câţi kilometri de graniţă. Luam gumă, ciocolată, banane, blugi, adidaşi. Am văzut ce viaţă e la sârbi”, a explicat Belodedici într-un interviu acordat pentru „Evenimentul zilei” în urmă cu câţiva ani, când a văzut în premieră dosarul de la securitate pe numele său.

Urmărește-ne pe Google News