Mircea Lucescu a devenit unul dintre investitorii in industria brasoveana. Omul de fotbal este de cateva saptamani actionar la SC Romradiatoare SA, societate privatizata prin metoda MEBO.
Intrucat salariatii au achitat in intregime ratele pe care le aveau la APAPS pentru actiunile luate prin MEBO, AGA de la Romradiatoare a hotarat, la sedinta din aprilie, sa majoreze capitalul social prin emisiune de actiuni. Astfel, Mircea Lucescu a avut posibilitatea sa-si investeasca o parte din bani in actiunile Romradiatoare. Fabrica brasoveana produce radiatoare, calorifere si eurocontainere. Contactat telefonic, antrenorul a refuzat sa dezvaluie valoarea investitiei, considerand ca ?este vorba de o problema personala. Nu are importanta cate actiuni am eu acolo si care este valoarea lor?.
Aparitia antrenorului roman printre actionarii Romradiatoare le-a dat salariatilor mai multa incredere in privinta viitorului societatii la care lucreaza. Surse de incredere sustin ca de aceasta preluare a pachetului de actiuni de catre Lucescu nu e strain un binecunoscut lider brasovean de partid. (Mara Barbu, Brasov)

 
 

Urmărește-ne pe Google News