„Cred că la toată experienţa pe care o am acum, este timpul ca eu să lupt departe de casă şi ştiu că nu va fi uşor. Însă cred că am experienţă din punct de vedere psihologic, dar şi puterea să administrez totul. Va fi ceva special pentru mine. Ştiu cum este să lupţi în faţa a 15.000 de oameni, iar adversarul să aibă doar 100 de fani în public. Acum, dacă voi merge la Nottingham (n.r. Anglia), vor fi 15.000 de fani împotriva mea şi doar 100 de partea mea, astfel că voi simţi cum este să lupţi departe de casă. Îmbrăţişez ideea de a lupta pe terenul adversarului. Acest lucru îmi va da energie, voi fi mai agresiv, voi fi solid şi intenţionez să obţin un rezultat important departe de casă, iar acest lucru îmi va face bine”, a spus Bute, conform Mediafax.
Altfel, antrenorul lui Bute, Stephane Larouche, a declarat că o urcare în categorie nu este recomandată pentru Lucian în acest moment.  „Cred că Lucian va urca în categorie, dar pentru a se întâmpla asta două lucruri trebuie să se petreacă: în primul rând Lucian va împlini 32 de ani săptămâna viitoare, iar când ai 32 de ani şi urci în categorie, nu vei mai putea coborî niciodată. Dacă Lucian avea 25 sau 26 de ani, aş fi fost de acord să oscileze între cele două categorii, pentru că nu ar fi fost o problemă pentru el la experienţa pe care o avem. Dar la vârsta pe care Lucian o are nu ar fi o idee prea bună. Iar al doilea motiv este că Ward, Kessler şi Froch sunt încă la această categorie. De ce ar urca în categorie când adversarii mari şi meciurile mari sunt aici?.”, a afirmat Larouche.
La începutul lunii februarie, britanicul Carl Froch a fost desemnat de IBF challenger obligatoriu la titlul mondial la categoria supermijlocie deţinut de Lucian Bute.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News