Marţi, înaintea plecării în Canada, sportivul a declarat că este hotărât să redevină ce a fost, campion mondial la categoria supermijlocie.
”Mi-am revenit imediat după ce m-am întors în România. Am intrat în vacanţă, la Galaţi, alături de familie. Am petrecut mai mult timp cu familia şi cu cei dragi la Pechea. Mă simt bine, rănile s-au vindecat. Sunt foarte bine şi din punct de vedere psihologic. Abia aştept să ajung la Montreal, unde voi avea o întâlnire cu cei de la InterBox şi vom vedea ce decizie se va lua. Trebuie să analizăm să vedem ce oportunităţi există. Sunt convins că s-a negociat cu promotorul lui Carl Froch, cât şi cu alţi promotori, iar zilele următoare vom lua o decizie”, a declarat Lucian Bute pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”, potrivit Agerpres.
Bute nu știe exact când va fi meciul care-i va aduce înapoi centura,dar este convins că acest lucru se în curând.
”Din câte ştiu eu, avem o clauză foarte clară în contract, pentru o revanşă cu Froch. Rămâne să vedem ce au discutat şi cei de la InterBox cu reprezentanţii lui Froch. Există posibilitatea să facem un meci cu Froch, să facem şi noi un meci la Montreal, cu un alt adversar, iar apoi să boxăm din nou împreună. Clauza este clară în contract. El nu poate să se eschiveze, altfel pierde centura. Şi pentru el a fost o surpriză mare că a câştigat aşa de uşor. Acum sper, ca la un alt eventual meci, să fie cu totul şi cu totul altceva”, a precizat Bute.
Întrebat cum comentează declaraţia lui Froch că îl poate învinge pe Bute cu o singură mână, boxerul român a spus: ”Este o declaraţie pentru publicitate. De când am venit din Anglia, eu nu am citit nimic, nu am văzut nimic la televizor, nu am intrat pe internet. Am vrut să mă deconectez total. Nu ştiu nimic”.