Şi-ar fi cerut deja iubita în căsătorie
“Planul lui este să se căsătorească anul viitor. Nu ştiu exact dacă a cerut-o în căsătorie pe Elena, dar e foarte posibil ca el să fi făcut şi acest pas. Relaţia cu Elena datează de multă vreme şi amândoi se înţeleg din priviri”, a declarat sursa Libertăţii. Prezenţă discretă, Elena a apărut în public alături de Lucian doar la evenimentele foarte importante din viaţa lui. În urmă cu aproape doi ani, cel supranumit “Frumuşelul” le-a prezentat- o părinţilor săi pe Elena, aceştia fiind încântaţi de alegerea făcută de fiul lor.
Altfel, Lucian pleacă astăzi în Canada, la Montreal, după vacanţa petrecută acasă, la Galaţi.
Îi va cununa primarul Emanoil Savin
Naşul de cununie al lui Lucian Bute va fi bunul său prieten Emanoil Savin, primarul oraşului Buşteni. “Atunci când Lucian va decide să facă acest pas, pentru mine va fi o reală bucurie să-i fiu naş. Îi voi organiza o nuntă ca-n poveşti. Ca pentru un mare campion!”, a declarat Savin cu ceva timp în urmă.