Boxerul român Lucian Bute, fost campion mondial IBF la categoria supermijlocie, îl va înfrunta pe suedezul Badou Jack în data de 30 aprilie, într-un meci având drept miză centura cu diamante a versiunii WBC, a anunțat postul american de televiziune Showtime, care va transmite acest eveniment, al cărui loc de desfășurare nu a fost deocamdată stabilit, informează agerpres.ro.
”Este o onoare să fac parte din lista boxerilor ce vor evolua pe Showtime în următoarele 12 săptămâni. Voi urca din nou în ring pe 30 aprilie pentru titlul WBC la supermijlocie cu Campionul Mondial Badou Jack. Veți vedea un Lucian Bute în cea mai bună formă din carieră!”, promite pugilistul gălățean pe contul său de Facebook.
Bute îl va înlocui în această luptă pe mexicanul Julio Cesar Chavez Jr, care trebuia inițial să lupte cu Badou Jack, dar care s-a accidentat, precizează presa canadiană.
Bute are un bilanț de 32 de victorii (25 KO) și 3 înfrângeri la profesionist, în timp ce bilanțul lui Badou Jack este de 20 de victorii (12 KO), o înfrângere și un egal.
Meciul dintre Lucian Bute și Badou Jack va avea loc în cadrul galei în care britanicul James DeGale își va pune în joc titlul mondial IBF la categoria supermijlocie în fața mexicanului Rogelio Medina.
Showtime precizează că învingătorii din cele două meciuri se vor înfrunta ulterior într-o luptă pentru unificarea titlului. InterBox a precizat că nu s-a semnat încă nimic cu Showtime, în ciuda acestui anunț, dar confirmă organizarea unei gale la data respectivă.
Lucian Bute a disputat ultimul său meci în luna noiembrie, când a fost învins greu, la puncte, de James DeGale.