Acuzat în ziarul ProSport de trei dintre handbalistele Centrului Naţional Olimpic de Excelenţă că ar fi încercat să abuzeze sexual de ele, Lucian Râşniţă, directorul tehnic al acestei instituţii, a explicat, marţi, pentru Libertatea, că totul a fost pus la cale cu premeditare de o persoană care-i vrea răul cu tot dinadinsul.
Libertatea: Domnule Râşniţă, cum aţi reacţionat în clipa în care aţi aflat ce acuze vă aduc tinerele handbaliste?
Lucian Râşniţă: Am fost avertizat că va apărea un astfel de material de presă. De acum încolo mă aştept la orice. Este o mizerie ordinară ceea ce se întâmplă. Sunt sigur că această tâmpenie a fost o chestiune premeditată, pusă la cale de cineva doar pentru a mă distruge.
Totuşi, sunt acuze foarte grave, cum că aţi fi încercat să faceţi cu ele sex anal şi oral…
Vreau să vă spun că am o soţie şi un băiat în vârstă de 22 de ani, care locuiesc aici, cu mine, la Vâlcea. Sunt un familist convins. Numai tată să nu fii într-un astfel de moment. De când sunt antrenor nu cred că s-a făcut vreo reclamaţie de acest gen despre mine. Tot timpul am încercat să fiu un om corect, exigent şi un bun profesionist în această meserie de antrenor. Nu înţeleg de ce acest aşa-zis scandal a apărut tocmai acum, când s-a scris că evenimentul în sine s-ar fi petrecut în luna ianuarie. De ce aceste fete nu au vorbit atunci?
Din afară, ca antrenor, se pare că sunteţi genul de om dur, care manifestă un soi de superioritate faţă de sportive. Care e realitatea?
A fi un om exigent nu înseamnă că poţi fi catalogat, automat, drept un om dur. Tot timpul m-am comportat aşa cum trebuie cu fostele mele eleve. Am ştiut să mă pliez pe mentalitatea sportivului. Nu le-am tratat de pe picior de superioritate.
Ştiaţi că ele au depus acele memorii la conducerea Centrului?
Am aflat în urmă cu două săptămâni. Domnul primar mi-a spus că cele trei memorii sunt scrise ca şi cum ar fi fost trase la indigo. Parcă cineva le-ar fi dictat.
Nu are de gând să demisioneze
Veţi participa vineri la şedinţa în care se va judeca acest caz?
Bineînţeles că voi fi acolo, doar fac parte din Consiliul de Administraţie al Centrului. Oricum, această şedinţă de analiză a activităţii Centrului era prevăzută cu mult timp înainte.
În urma scandalului izbucnit veţi demisiona din funcţie sau nu?
Eu nu mă consider vinovat sub nici o formă. Nu am de ce să demisionez din funcţie. Rămân director tehnic la Vâlcea.
Le-a cerut sex oral şi anal?
Mai multe jucătoare de la Centrul de la Vâlcea sau revoltat împotriva antrenorului. Ele au făcut denunţuri uluitoare. Andreea Adespii (19 ani, foto), una dintre vedetele lotului de tineret, a povestit: “La 17 ianuarie 2009, la turneul din Bacău, am fost chemată de domnul Râşniţă, la dumnealui în cameră. Acesta a început să pună mâna pe mine, m-a luat în braţe şi mi-a zis să mă întind lângă el. A început să mă pipăie. Am plecat repede din cameră, plângând”. Alte două jucătoare au susţinut că “profesorul” le-a cerut să îi facă sex oral şi le-a întrebat dacă preferă sexul anal!