Lui Daniel Pancu i-a sărit muștarul! Nu este prima oară!
Rapid s-a impus la Mediaș, 1-0 cu Gaz Metan, dar nu toţi giuleştenii sunt fericiţi. Veteranul Daniel Pancu a fost înlocuit cu Cerlincă, în minutul 71, dar atacantul vişiniilor a recurs la un gest mai puţin întâlnit. El a plecat direct la vestiare, fără să-și salute colegii și antrenorul.
Gestul fotbalistului apare după pierderea banderolei în favoarea lui Cristi Săpunaru, cel care a fost căpitan şi în victoria cu Gaz Metan Mediaş. ”Pancone” a mai fost supărat pe ”motiv de banderolă”. ”M-am simți umilit”, a declarat, la timpul respectiv, simbolul Rapidului (AICI, detalii).
„Am fost supărat şi se mai întâmplă. Nu schimbarea m-a supărat, ci faptul că m-am accidentat. Nici un jucător nu e fericit când e schimbat”, a spus Pancu, la Look TV, despre incidentul de la Mediaș.