Fostul atacant Ilie Dumitrescu s-a transferat la Tottenham în vara lui 1994, după evoluţiile foarte bune pentru naţionala României de la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, unde tricolorii au ajuns până în sferturile de finală. Deşi a sosit la clubul londonez ca o vedetă, statutul fotbalistului avea să aibă serios de suferit din cauza jurnaliştilor de la News of the World. Aceştia au publicat o fotografie care îl înfăţişa pe Ilie Dumitrescu în maşina personală, alături de o femeie despre care s-a dovedit ulterior că era o prostituată plătită de ziarişti pentru a inventa un scandal sexual avându-l în centru pe Ilie Dumitrescu.
S-a demonstrat că a fost o înscenare
“Acel scandal a fost o înscenare. Nu am făcut nimic cu femeia aceea”, avea să declare atacantul mai târziu. Cu toate acestea, Tottenham a decis să-l împrumute în Spania, la FC Sevilla (1995), pentru a-l vinde ulterior la West Ham United (1996). Oricum, Dumitrescu nu e singurul fotbalist implicat în scandaluri reale sau imaginare publicate de News of the World. Printre victimele săptămânalului se mai numără Paul Gascoigne, Wayne Rooney, Ashley Cole şi Ryan Giggs.
Publicaţia engleză se închide azi, după ce poliţiştii au descoperit că reporterii ascultau ilegal telefoanele unor vedete, dar şi pe cele ale unor oameni obişnuiţi.