”L-a scos pe Nadal de la Wimbledon. A ajuns până pe locul 26 în clasamentul ATP. Este campion în Cupa Davis și deține recordul pentru cel mai lung meci de dublu din această competiție, câștigat cu 24-22 în setul decisiv. 

De asemenea, a câștigat turneul din circuitul ATP Tour de la București. Spune-ne cine e și o să ai ocazia să îl vezi la Sibiu Open iar în plus, poți câștiga prin tragere la sorți un plin de carburant oferit de partenerul principal al turneului Sibiu Open, Oscar Downstream”, este prinzătoarea lansată de organizatorii turneului.

Jucătorul- surpriză de la turneul challenger Sibiu Open 2018, dotat cu premii de 43.000 de euro plus ospitaltiate (cazare și mic dejun asigurate de organizatori), este Lukas Rosol, care va fi pe tabloul principal la ediția din acest an.

În 2013, cehul, picat acum pe locul 185 în lume, a câștigat turneul Openul României, BRD Năstase-Țiriac Trophy, după o finală cu spaniolul Guillermo Garcia Lopez. În 2012, Rosol l-a învins pe Rafael Nadal, în turul doi la Wimbledon. Aceasta este cea mai mare victorie a carierei. 

Rosol este un tip respins de ceilalți jucători. A avut câteva clinciuri verbale cu jucători din Top 10, printre care britanicul Andy Murray și spaniolul Rafael Nadal. Comportamentul nesportiv al cehului l-a determinat pe Murray să-i spună, în timpul unui meci direct: ”Nimeni nu te suferă în circuit”.

Turneul din Ardeal, care se dispută pe zgură, într-o perioadă în care această suprafață nu mai este la modă în lume, a avut oaspeți de seamă. Anul trecut, spaniolul Tommy Robredo, iar acum doi ani a venit olandezul Robin Haase, care a și câștigat challengerul de la Sibiu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News