Tana Umaga, unul din componenții naționalei „All Blacks” semifinalistă la CM din 1999 și 2003, a declarat pentru presă: „Lomu a dus de unul singur rugby-ul în sfera profesionistă. Nu a fost niciodată un alt Jonah Lomu. Toată lumea a încercat să găsească un altul ca el, dar nu există doi ca el, iar ca să fim sinceri, nici nu va exista vreodată un altul”.

Într-o declarație acordată postului Prime News, Jeff Wilson, un alt jucător al naționalei Noii Zeelande și coechipier cu Lomu, „Jonah a dat rugby-ului o nouă dimensiune, iar oamenii din lumea întreagă știau cine era Jonah Lomu și de ce sunt capabili jucătorii de rugby. La început, nu știam exact cât de important va fi el la nivel mondial”.

Într-o postare pe contul său de Twitter, Jonathan Davies, prieten cu Lomu și cu care luase masa luna trecută, a scris: „Jonah, tu erai o adevărată legendă și un gentleman. Tu ai schimbat jocul de rugby și ne vei lipsi”.

Tot pe Twitter, Jonny Wilkinson, jucătorul naționalei Angliei campioană mondială în 2003, a afirmat: „Eu sunt complet șocat să aflu de decesul lui Jonah Lomu”.

Sonny Bill Williams, component al naționalei „All Blacks” campioană mondială în 2011 și 2015, a declarat pentru agenția neozeelandeză Fairfax New Zeland: „Ceea m-a marcat, pe mine ca și pe numeroși alți tineri, este până în ce punct el era mândru de moștenirea sa insulară (Lomu era născut în Tonga). Acest lucru ne-a dat tuturor un sentiment de mândrie”.

Un alt jucător neozeelandez, Dan Carter, campion mondial în 2011 și 2015, a postat pe Twitter: „Nu-mi vine să cred. Afecțiunea mea și gândurile mele se îndreaptă către familia lui Jonah”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News