Libertatea: De când o aşteptai pe Ştefania?
Luminiţa Huţupan: De 6-7 ani mă gândesc la Ştefania. Am amânat aducerea ei pe lume pentru că am vrut să-i ofer o viaţă sigură, fără probleme. În plus, performanţa mi-a ocupat tot timpul, a trebuit să amân să devin mamă pentru că în viaţa mea mai exista un lucru nemaipomenit: handbalul.
Ce înseamnă acest copil pentru tine?
Pentru ea m-am lăsat de sport. Mai puteam juca, atât la echipa naţională, cât şi la Oltchim, dar am zis “stop”, pentru că mai aveam de făcut ceva extrem de important în viaţă. Trebuia să am un copil, iar acest gând m-a ajutat să renunţ mai uşor la handbal. Ce-ai simţit când ai luat-o prima oară în braţe? E ceva unic să aduci pe lume un sufleţel, este un sentiment pe care doar mamele îl pot avea. Am realizat ce minune s-a întâmplat doar când doctorul mi-a pus copilul în braţe, după operaţie.
I-ar plăcea ca fetiţa să devină handbalistă
Ai emoţii în noua carieră, cea de mămică?
Nu mă sperie gândul că nu voi ştii să am grijă de ea, cu toate că e aproape cât o minge de handbal. Nimeni nu se naşte mamă, ci învaţă să fie astfel din momentul în care apare copilul. Asta fac şi eu acum. Voi fi ajutată de soţul meu, de mama soacră, am oameni de nădejde lângă mine.
Ştefania va deveni handbalistă?
Dacă va avea înclinaţii spre handbal, o voi îndrepta spre marea performanţă. Omul trebuie însă încurajat să facă doar ce-i place. Aş fi, totuşi, încântată să se apuce de handbal, dar va depinde numai de ea.
Pumnii strânşi pentru Oltchim
Luminiţa Huţupan speră din tot sufletul ca actualele jucătoare ale fostei sale formaţii, Oltchim Rm. Vâlcea, să reuşească ceea ce ea nu a putut: câştigarea Ligii Campionilor. “Am să le ţin pumnii strânşi fetelor, în cele două meciuri cu Viborg, din finală. Sper să ne bucurăm la sfârşit”, ne-a declarat Huţupan.
Citeşte şi „Oltchim, în finala Ligii Campionilor”
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!