Un autocar care transporta aproximativ 45 de suporteri ai formaţiei Petrolul la Craiova, unde gruparea ploieşteană a jucat contra celor de la CS Universitatea (meci câştigat de gruparea ”lupilor galbeni” cu scorul de 2-0), a oprit, duminică, într-un centru comerical aflat DN 65B, în zona de sud a municipiului Piteşti. ”Din primele cercetări, a reieşit că persoanele în cauză au pătruns în incinta centrului comercial, au vandalizat un stand de băuturi, au lovit mai multe persoane, apoi au spart geamul unui autoturism aflat în parcare”, a declarat agent Mădălina Sima, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.
Fanii recalcitranţi au fost duşi la Poliţie şi 12 dintre ei s-au ales cu dosare penale pentru tulburarea gravă a liniştii publice, distrugere, loviri şi alte violenţe. Alţi suporteri au fost amendaţi. Ultraşii n-au mai ajuns pe arena ”Ion Oblemenco” din Craiova, deoarece, la secţia de poliţie, au fost urcaţi în autocare şi trimişi acasă.