Cu un plan de reorganizare care are șase mari să nu fie votat pe 18 iunie, cu un final de sezon slab, cu multe întrebări fără răspuns, Petrolul încearcă să-și apre azi, la Chiajna, măcar poziția a cincea îân Liga I, în fața Concordiei, pe care doar un succes o poate salva de la retrogradare.
Petrolul va evolua fără o întreagă echipă în această seară. Fundașul dreapta haitian Jean Alcenat a fost învoit, din cauză va pleca de la Ploiești și nu a vrut să riște o accidentare pe sinteticul din Ilfov.
Tamuz, De Lucas, Beţa şi Chiriţă au probleme medicale de durată, în plus la Chiajna nu vor evolua nici Laurențiu Marinescu, Tchite sau Fanchone. ”Marin” s-a accidentat chiar înaintea partidei cu Dinamo, Tchite nu s-a antrenat deloc în aceste zile, iar Fanchone acuză şi el o problemă medicală.
Vestea mai bună e că reintră Ioan Filip, suspendat cu Dinamo (0-3).
Dacă De Lucas și-a reziliat deja contractul cu ”lupii”, înainte de termen, și a renunțat la sumele pe care le mai avea de primit – nu se va înscrie la masa credală, același lucru îl vor face azi, se pare, Tchite, care era plătit cu 10.000 de euro lunar, și Alcenat.
Tot după ultima etapă vor părăsi clubul aflat în insolvență Gallegos – şi el la final de contract – şi Vasilache. Mai mult ca sigur, clubul va renunţa ca olandezii Nepomuceno şi NKoyi. De asemenea, Pastorini va pleca şi el. Singurul jucător pe care Petrolul ar vrea să-l oprească e portarul Pecanha, dar acesta e dorit de Dinamo și de Steaua. Pentru Tamuz se așteaptă oferte.
„Aş vrea să fiu optimist, dar nu am cum, situaţia este foarte grea la Ploieşti. Dacă pe data de 18 iunie nu se va aproba planul de reorganizare, Petrolul va fi în faliment. Petrolul la care am jucat atâţia ani va dispărea. La aniversarea de 10 ani de la câștigarea Cupei României, în 2005, m-am retras din fotbal, anul acesta se împlinesc 20 de ani şi poate se retrage şi actuala conducere”, a spus Vivi Răchită, fost jucător și antrenor la Petrolul.