ACTUALIZARE 8 noiembrie. Reacția lui Daniel Ghiță!

ACTUALIZARE 8 noiembrie. Cătălin Moroșanu a acceptat provocarea lui Daniel Ghiță. S-a stabilit și orașul în care va avea loc bătaia, Craiova.

„În acest moment, eu, Catalin Moroșanu accept provocarea lui Daniel Ghiță. Am și eu două condiții. Prima este să se lupte în promoția mea, Dynamite Fighting Show, și a doua, să vina pregătit! Cred că meciul cu Poturak a fost văzut de toată lumea. Nu te bați cu un om de 42 de ani. Să fie pregatit! Daniel Ghiță, ai cuvântul meu de onoare, mă voi pregăti și te voi bate! Îți pomit chestia asta!”, a spus Moroșanu! 


ACTUALIZARE 7 noiembrie. ”Ca urmare a discuțiilor din spațiu public referitoare la cea mai importantă confruntare din istoria kickboxului românesc contra lui Daniel Ghiță și a provocărilor lansate de acesta, Cătălin Moroșanu vă invită joi, 8 noiembrie, de la ora 12:00, la restaurantul Aqua Garden din cadrul Militari Residence, la o conferință de presă.

Daniel Ghiță a revenit în circuit și este pus pe fapte mari. După victoria de la Cluj-Napoca din prima repriză prin KO, în fața lui Dzevad Poturak, îi provoacă la luptă pe Cătălin Moroșanu, Raul Cătinaș și Benny Adegbuyi, despre care spune că sunt așa-ziși campion K1. 

Duminică, Daniel Ghiță a lansat provocarea pe profilul personal de Facebook, unde i-a ironizat pe cei mai titrați luptători români, pentru titulatura de „campion K1” și lipsa de implicare în activități civice.

”Am spus ca toți marii “campioni “ai României sa vină in ring sa lupte cu mine:Pauza… nu-i aud și nu-i văd decât la emisiuni TV, unde sunt toți “ campionii K1”.
Luptatorilor, aveti șansa…ca nu mai sunt bun, sunt bătrân, dar vreau sa lupt cu lupii tinerii,mari campioni K1, pe care nu i vad pe la acțiuni civice, doar la TV.
Nu înțeleg de ce nu vrea nimeni sa lupte cu mine? Frica ? Sau e mai făina chilotareala ,decât meciuri explozive?!
Eu nu sunt “campion”, sunt barbat, luptător, iubitor de arte marțiale, necunoscut in România.
Dacă va este frica, de mâine nu mai folosiți “ campion K1”.

Daniel Ghiță (37 de ani) are în total 51 de victorii și 11 înfrângeri în competițiile de kickboxing, în timp ce Moroșanu (34 de ani) are în palmares 45 de victorii și 11 înfrângeri. Daniel Ghiță a reușit victorii împotriva unor luptători ca Errol Zimmerman, Hesdy Gerges și Anderson Silva.

Mai întâi, Ghiță l-a provocat pe Moroșanu la un meci în ring, spunând ca „dacă nu are curaj, să se retragă”, pentru ca mai apoi să îl ironizeze, spunându-i „fiorosul din Carpați”, după porecla lui Moroșanu, „Moartea din Carpați”. Răspunsul lui Moroșanu: „Acel moment când afli că ești provocat de cineva care tocmai ți-a refuzat oferta. Adevarul nu poate fi ascuns!”.


„Cocs (porecla pe care Ghiță i-a dat-o lui Cătinaș, cu trimitere directă la consumul de droguri) nu e antrenat, iese la bătalie fără sabie, iar Benny Lupu (porecla dată lui Benny Adegbuyi) cere bani peste nivelul lui. Ne-am amuzat la greu când am auzit suma. O fi Lupul ăsta Badr Hari de Cluj? E o jignire comparația cu Badr, dar, na, ce să faci, noi, oile, nu putem ajunge la nivelul lupilor… Nu vrea să lupte, rămâi lup de TV și mare campion, fără palmares, și lasă-ne pe noi, oile, să vorbim, dar nu uita că nici oile nu se coboară niciodata la nivelul lupilor fricoși!”, a transmis Ghiță.

Cătinaș acceptase provocarea lansată de Daniel, numai că i-a transmis că mai are nevoie de timp pentru a-și pregăti revenirea în circuitul de kickbox. Cei doi au intrat într-un schimb dur de replici pe un site de socializare, discuția fiind „pigmentată” cu provocări și jigniri.


În ceea ce privește ordinea luptelor, Ghiță spune că vrea sa lupte împotriva lui Cătălin Moroșanu, apoi împotriva lui Raul Cătinaț si, în fine, contra lui Benny Adegbuyi.

Scandalul poate fi și unul de marketing, în condițiile în care un singur meci, Ghiță vs Moroșanu, pare posibil.

  • Promotorul Gabriel Georgescu, pentru ziare.com
    –  Ghiță – Morosanu este realizabil. E un eveniment în care trebuie ca promoțiile trebuie să lase orgoliile și să stea la masa negocierilor. Vom lua legatura cu ei, în mod oficial, după 15 decembrie.
    – Ghiță – Cătinaș nu e posibil în următoarea perioadă. Ultimul abia acum va începe pregătirea pentru reintrarea in circuitul profesionist.
    – Ghiță – Benny Adegbuyi nu e posibil, ultimul cere o bursa imensă pentru orice promoție din România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News