”Mai avem o speranţă în ultima etapă şi credem în ea. Sperăm într-un rezultat negativ al Stelei la Iaşi”, a precizat antrenorul ardelenilor, Liviu Ciobotariu, după înfrângerea suferită aseară, la Giurgiu, 1-3 cu Astra.  

Ciobotariu mizează foarte mult pe faptul că a fost antrenorul formației din Copou, în perioada 2012-2013, dar și pe relația strînsă de prietenie pe care o are cu președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea. Ciobotariu și Prunea au jucat împreună la Dinamo și la echipa națională.  

”Ciobi este foarte respectat la Iași. A fost un antrenor iubit aici. Mai sunt în echipă jucători care au lucrat cu el și au o relație specială. 

Eu am fost coleg de cameră cu Ciobi mulți ani la echipa națională, am stat cu el mai mult decât cu nevastă-mea”, a precizat Prunea, pentru SportNews.ro

Florin Prunea, președinte executiv CSMS Iași

Oficialul celor de la CSMS Iași a continuat:

”Steaua nu va avea meci ușor la Iași, jucăm! Vorbim despre onoare, orgoliu și demnitate. Le-am spus jucătorilor că este un moment unic pentru noi toți, jucători, antrenori, conducere, oraș. Suntem conștienți că în cazul unui rezultat pozitiv cu Steaua se va vorbi foarte mult timp despre Iași. 

Jucătorii au primă de obiectiv, iar dacă pierdem, Doamne ferește!, și cădem sub locul 10 pierd mulți bani. Suntem pe locul 10, iar obiectivul nostru este clasarea în primele 10 echipe. După foarte mult timp, Nicolo Napoli a făcut să se vorbească foarte mult despre echipă. 

Va fi un meci al suferinței, Iașiul a mai bătut Steaua, dar în ultimele două partide ne-au bătut cu 1-0 numai în ultimul minut”.  

”Trebuie să uităm cât mai repede meciurile cu Pandurii și cu CFR Cluj, nu sunt partide concludente. Am avut probleme de lot, iar cu Steaua vor reveni câțiva jucători. Nu voi putea conta pe Onduku și pe Ionuț Voicu, accidentați. Cu siguranță, stadionul va fi plin. Depinde de noi să facem publicul să fie de partea noastră”, a mai spus Prunea. 

Ultimele două întâlniri directe: 

Steaua – CSMS Iași 1-0 (turul campionatului, 7 decembrie 2015 / gol Szukala 90+5)
CSMS Iași – Steaua 0-1 (29 octombrie 2014, optimi Cupa României / gol Stanciu 89)

Nici Oțelul nu e victimă sigură cu ASA

Nici ASA Tîrgu Mureș nu va avea viață ușoară cu Oțelul, echipă care chiar dacă este retrogradată își va vinde scump pielea joi. Căpitanul gălățenilor Florin Cernat va încerca să-și ajute nașul, pe Meme Stoica, managerul Stelei aflat după gratii. În plus, steliștii Alex Bourceanu, Ionuț Neagu și Cornel Râpă, originari din Galați, au încă prieteni în lotul Oțelului. Fosta campioană a ajutat-o, la rândul ei, pe ASA să se apropie de Steaua, prin victoria obținută cu 2-1 pe Național Arena, în etapa a 27-a.

ASA a rezistat pe pe locul 1 doar patru etape, între rundele 29 și 32.

Clasament etapa a 33-a

1. Steaua 70 p
2. ASA 68 p

În cazul în care cele două echipe termină la egalitate de puncte, ASA Tîrgu Mureș devine campioană, grație rezultatelor directe, 1-0 atât în tur, cât și în retur.  

 
 

Urmărește-ne pe Google News