Loturile feminin şi masculin de lupte au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru CE de la Helsinki, Finlanda (30 martie – 7 aprilie). Cei mai buni 10 sportivi ai categoriilor lor – cinci băieţi şi cinci fete – îşi betonează muşchii în sala de forţă, unde ridică tone deasupra capului şi exersează până la epuizare procedeele şi schemele tehnice care să-i urce pe podium.
Cei 10 sportivi vor păşi, peste doar câteva zile, pe saltelele unde se vor bate cu nume grele pentru titlurile europene.
De aceea, pentru a da contur turneelor oficiale şi amicale din iarnă, luptătorii şi-au mutat acum vieţile în sălile de sport, unde îşi dau sufletul în antrenamente epuizante.
După stagii dure făcute în ţară şi chiar peste hotare, în Iran, la “regii luptelor”, sportivii exersează, sub comanda antrenorilor lor – Claudiu Tămăduianu, la fete, şi Aurel Cimpoieru, la băieţi -, mii de atacuri la coapse, tururi de coapse şi de braţ, de salturi şi de prize.
Între reprizele tehnice, în care îşi măsoară forţele în încleştări, punctate ca în partidele oficiale, sportivii ridică tone de greutăţi pentru a-şi “pietrifica” musculatura.
Foto: Alex Dobre