Sportivii români şi-au respectat blazonul şi la „Universitarele” care se desfăşoară, în aceste zile, în Ungaria. La finele unor încleştări dure, în care au avut în faţă adversari deosebit de valoroşi, luptătorii români au reuşit să câţştige trei medalii, o performanţă merituoasă care dă speranţe pentru Mondialele din Uzbekistan care vor avea loc în luna septembrie. La 65 de kilograme lupte libere, George Bucur a luat argintul, iar colega sa de lot, Adina Popescu (69 de kilograme) a urcat pe treapta a treia a podiumului după o finală mică dominată de la început şi până în ultima secundă. La greco-romane, luptătorul Alin Alexuc (98 de kilograme) şi-a adjudecat bronzul după un traseu de excepţie. „Anul trecut la Universitare am luat aurul, acum, din păcate, l-aam ratat dar am luat trei medalii. Asta arată că ţinem la blazon şi nu lăsam garda jos. Practic, sportivii noştri se pregătesc astfel, în competiţii dure, pentru Mondialele din Uzbekistan, din septembrie, unde se vor lupta cu adversari deosebit de valoroşi”, ne-a declarat Lucian Luca, vicepreşedintele Federaţiei Române de Lupte.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!