Luptătorul Bogdan Stoica a ajuns la poliţie, unde a fost audiat ca martor în urma unei încăierări ce a avut loc la Hanul Drumeţului. „S-a produs o altercaţie la Hanul Drumeţului, iar Bogdan a fost chemat ca martor. El nici măcar nu a fost de faţă, dar a lucrat la respectivul han şi îi cunoaşte pe mulţi dintre cei care vin acolo.

Nu e adevărat că Bogdan Stoica şi fratele lui, Andrei, au fost ridicaţi de poliţişti, aşa cum am auzit că s-a spus. Bogdan a fost citat, iar Andrei nici măcar nu e în Bucureşti. Când l-am sunat să-l întreb dacă a fost ridicat de poliţişti, mi-a zis că este în pat”, a declarat, pentru SportNews.ro, Alin Huiu, managerul de comunicare al Super Kombat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News