……………….

UPDATE 17.00: Suporterul celor de la Depor, Francisco Javier Romero Taboada, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a murit în această după-amiază, la cinci ore după teribilul incident de la Madrid! Filmul incidentelor, AICI. Victima, cunoscut sub porecla „Jimmy” era membru al facţiunii dure a suporterilor de la Depor, „Los Suaves” (n.r. -„Gingaşii”!).
Se pare că bătaia dintre cele două galerii a fost „programată” din timp. Toată lumea a ştiut, mai puţin Poliţia! Jimmy are un copil de 4 ani, care acum a rămas orfan.


….

Momente incredibile în Spania, înainte de meciul Atletico Madrid- Deportivo La Coruna. Un fan al oaspeţilor este în moarte clinică, după ce a fost aruncat în râul Manzanares.

VIDEO AICI

În această dimineaţă, în preajma stadionului ”Vicente Calderon”, a izbucnit o bătaie de stradă  între ultraşii madrileni şi fanii lui Deportivo, anunţă Marca.  11 suporteri au fost răniţi, dintre care trei au fost înjunghiaţi, în timp ce ceilalţi s-au ales cu traume craniene şi fracturi. Un suporter al celor de la La Coruna  a ajuns la spital în stare gravă şi este în moarte clinică, după ce a fost bătut, înjunghiat şi aruncat în râul Manzanares, aflat în imediata vecinătate a arenei.

În ciuda incidentelor din afara stadionului, partida dintre Atletico şi Deportivo a început la ora 13:00, fără întîrziere. S-a terminat 2-0!

 
 

Urmărește-ne pe Google News