Ieri, Vali Badea s-a aparat, postand pe site-ul oficial al clubului Steaua pasaje din declaratia pe care a dat-o luni la politie, referitoare la conflictul pe care l-a avut cu suporterul rapidist Marin Ionescu.
„Eu nu am nici un bodyguard”
‘Cand am plecat spre meci, in fata blocului a oprit langa mine o Dacia 1310 de culoare galbena, in care se aflau cinci indivizi. Soferul si pasagerul din dreapta spate au inceput sa ma injure. Prima data, i-am lasat in pace. Dupa aceea, m-am dat jos din masina si am mers sa-i intreb de ce ma injura. Cel din spate a inceput sa ma injure din nou si m-a lovit cu usa peste antebrat si picior, dupa care a vrut sa ma loveasca cu piciorul. Atunci am ripostat, fiindca imi era teama pentru siguranta mea fizica si am crezut ca ar putea iesi toti din masina pentru a ma lovi’, a povestit Badea. El a precizat ca ‘in zona erau mai multi fani stelisti. Unul dintre ei a vazut aproape tot ce s-a intamplat, a venit repede catre masina fanului rapidist, a lovit geamul acesteia cu pumnul si l-a spart. Repet, persoana care a spart geamul masinii a fost un suporter, nicidecum un bodyguard de-al meu, pentru ca nu am motive sa umblu cu bodyguarzi. Eu nu sunt un tip conflictual, nu am avut niciodata probleme si imi sustin nevinovatia, vizavi de acest eveniment nefericit. Nu am facut altceva decat sa ma apar’.
Altercatia dintre fotbalistul stelist Vali Badea si un suporter al echipei Rapid face obiectul unui dosar penal care se afla pe masa politistilor de la Sectia 22. Oamenii legii asteapta acum ca fanul echipei de sub Podul Grant sa depuna certificatul medico-legal care sa sustina cele reclamate de el. Dupa aceea, dosarul va ajunge la procurori. Asta in cazul in care cei doi nu vor cadea ‘la pace’.
Se pare ca Marin Ionescu a fost sunat de persoane din anturajul lui Badea, promitandu-i-se 30.000 de lei ca sa nu mearga mai departe cu demersul sau. ‘Nu dau inapoi dupa ce m-a batut in halul asta. Nu mai dau nici o declaratie, vorbiti cu avocatul meu’, a spus Ionescu.