Tot mai multe voci din orașul ”aurului negru” au avansat, în ultimele 24 de ore, ideea că în aceste zile un investitor potent financiar ar urma să poarte negocieri pentru preluarea clubului de la actualii acționari ai clubului prahovean.

Conform acestor surse, patronul Petrolului, Dan Capră, aflat în arest de la sfârșitul anului 2014, într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani și aderare la grup infracțional, ar fi dispus să cedeze clubul pentru suma de 1 milion de euro.

La această sumă s-ar mai adăuga însă o altă clauză la contract în valoare de 3.5 milioane de euro, bani care ar reprezenta datoriile pe care clubul prahovean le are în prezent și pentru care a ajuns să fie declarat în mod oficial în insolvență.

Astfel, pentru suma de 4.5 milioane euro, Dan Capră ar urma să cedeze clubul unui alt investitor.

”Lucrăm la planul de reorganizare”

Contactat de SportNews.ro, în legătură cu acest subiect, directorul executiv al Petrolului, Andi Crângu a ținut să infirme zvonurile privind o posibilă cumpărare a clubului ploieștean de către un alt investitor:

VLAD0224

Andi Crângu, dreapta, și antrenorul Mircea Rednic. Foto: Vlad Chirea

Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”
Recomandări
Cum a motivat Curtea Constituțională anularea alegerilor prezidențiale: „Statul are o responsabilitate de a preveni interferențe în procesul electoral”

”Nu este nimic adevărat. Zero absolut. Nu știu de unde tot apar zilnic astfel de informații. M-aș fi bucurat să avem vești atât de bune pentru clubul nostru. Era bine pentru toată lumea, din păcate nu am purtat nicio discuție cu nimeni. În prezent, lucrăm la planul de reorganizare a societății, așa cum prevede procedura de insolvență”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Știrileprotv.ro
CTP, după anularea prezidențialelor: „Nu e un dezastru și nu este vorba de căderea în anarhie”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Orașul din România unde cumperi o garsonieră de 55 mp cu doar 14.000 de euro. Are vedere panoramică, două debarale și se află la etajul doi
FANATIK.RO
Orașul din România unde cumperi o garsonieră de 55 mp cu doar 14.000 de euro. Are vedere panoramică, două debarale și se află la etajul doi
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Observatornews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: "Atacul împotriva României a fost mult mai adânc decât se ştie"
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2024. Vărsătorii se pot confrunta cu cele mai complicate variante de evoluție a unor parteneriate pe care se bazau

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI