Narcis Coman a început fotbalul la Giurgiu. A fost coleg la juniori cu Ovidiu Ioanițoaia, moderatorul emisiunii la care a participat la Gazeta Sporturilor. După patru ani petrecuți la Olimpia și Victoria Giurgiu, Coman a ajuns la Șantierul Naval Oltenița.
„M-au cumpărat pe un vagon de tablă!”, spune. Totul după ce „am fost selecționat la echipa regiunii București și-am fost la Mediaș cu alte trei regiuni”.
„Așa m-au remarcat la Șantierul Naval Oltenița. O altă șansă a fost că secretarul de partid de la Oltenița era din Giurgiu. Ca să-mi dea dezlegarea le-au cerut un vagon de tablă pentru șantierul din Giurgiu”, a povestit Coman.
„Am iubit fotbalul extraordinar de mult”
Dacă acum transferurile se fac pe sute de mii și milioane de euro, portarul a ajuns de la Oltenița la Arad pe un set de echipament sportiv.
„Au dat tricouri, pantaloni, jambiere și un rând de treninguri. După mine au luat toți, numai eu n-am luat nimic. Eu am fost mulțumit că m-am dus în Divizia A. Am fost prost, nu doar fraier! Ăsta e adevărul! Eu n-am avut pretenții și mi-am dorit să joc pentru că am iubit fotbalul extraordinar de mult. Nu l-am înșelat, nu l-am trișat niciodată”, a mai spus Coman la „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.
Cum era în plină ascensiune, Coman a prins transferuri la echipe de top. A evoluat cu Nicolae Dobrin la FC Argeș, apoi a îmbrăcat tricourile lui Dinamo și Steaua.
A luat fața greilor: fotbalistul anului în 1978
Dar la Chindia Târgoviște a prins cei mai buni ani din carieră și așa a devenit primul portar desemnat „Cel mai bun fotbalist român”. În 1978, peste Nicolae Dobrin, Costică Ștefănescu și Cornel Dinu.
„În momentul în care am ieșit «Cel mai bun fotbalist român», Rică Răducanu a zis: «Eu trebuia să ies, nu Coman! Eu jucam la echipa națională». «Băi Rică! Eu am promovat două echipe, dar tu ai retrogradat două. Care e valoarea?». Am avut discuția în ziare… N-am mai zis după nimic. Dar a zis la o emisiune că dacă mie nu-mi plăcea șprițul, el nu prindea echipa națională. El a spus-o cu gura lui. Dar știu un singur lucru, că de fiecare dată când eu eram la echipa națională, el nu mai venea pentru că eu apăram mereu.”, recunoaște acum Coman disputa de la distanță avută cu Răducanu.
Care nu îi uită nici pe antrenorii cu care a lucrat în carieră: „Sincer să vă spun, nu m-am înțeles bine cu niciunul. Știam că merit să apăr, dar mai făceam prostiile pe care le mai făceam. Le recunosc, ăsta am fost. Mă mai duceam la șprițuri, mai cu o fată”.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!
Irinel • 27.09.2023, 22:38
Iti aduci aminte Valea lui Gheorghita? Sunt mai mica cu doi ani,locuiam inCaramidari ,treceam pe langa Valea lui Gheorghita, te vedeam cum te aruncai dupa minge pe zgura ,pietris, nu tineai cont.Bravo si Felicitari pentru ca ai facut in fotbal.