Partida Dinamo-Farul, din ultima etapă a Diviziei Naţionale de rugby, a fost întreruptă în minutul 7, din cauza violenţelor iscate între jucătorii celor două formaţii, soldate cu nouă răniţi ce au fost transportaţi la spital.
Totul a plecat de la o fază petrecută în min. 6, când un jucător de la Farul Constanţa l-a îmbrâncit pe unul din rugbyştii formaţiei Dinamo. În acel moment, mai mulţi jucători dinamovişti s-au năpustit asupra adversarilor, în special asupra celor de naţionalitate georgiană. După câteva minute de bătaie generală, unul dintre oficialii dinamovişti a solicitat intervenţia jandarmilor, în vreme ce reprezentanţii echipei Farul le-au cerut jucătorilor să părăsească terenul.
Se pare că scandalul mocnea de ceva vreme. În urmă nu cu mult timp, echipa naţională a României a disputat un meci cu Georgia, jucătorii gruzini înjurându-i în permanenţă pe români. După încheierea incidentelor, la vestiare şi-a făcut apariţia şi Elisabeta Lipă, preşedinta lui CS Dinamo, care a declarat că, dacă dinamoviştii vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia urmează să fie sancţionaţi.