La 2-0 in minutul 24, stelistii nu au mai avut la ce sa viseze. Prea usor si prea cu noroc, erau deja in finala de la Eindhoven! Pluteau insa deasupra unui vulcan trezit la viata. Publicul de pe “Riverside” a fost primul care a crezut. Strigatul sau de lupta a intrat in mintea jucatorilor lui Boro, apoi li s-a cuibarit in suflet. Adica de acolo de unde se castiga orice batalie.
Nu are nici un rost sa derulam filmul meciului. Sa cautam vinovati, sa-l injuram printre dinti pe Carlos, sa blestemam ziua neagra a lui Goian si Ghionea sau sa ne intrebam cum de a pierdut Daniel Balan mingea din care a iesit golul de 4-2. Si nici sa dezbatem zile intregi daca a fost penalty in prelungiri si sa insinuam ca slovacul Lubos Michel nu a vrut sa-l vada. Greselile tactice ale lui Cosmin Olaroiu, despre care se poate scrie o carte, nu sunt nici ele raspunsul la intrebarile pe care ni le punem.
La Middlesbrough, pe “Riverside Stadium”, a fost magia publicului, sufletul echipei si miracolul fotbalului. A fost nesabuinta Stelei, care nu a stiut ca unei echipe engleze nu trebuie sa-i dai nici macar iluzia ca poate sa revina. In tribune, cu totii am stiut ca golul de 3-2 al lui Riggott a fost si golul de 4-2. Nu se putea termina altfel.
O stie si Milan, care a pierdut Liga Campionilor dupa ce a avut 3-0 in fata lui Liverpool, o stie si Bayern München, ucisa de Manchester United, in finala din ’99, in ultimele secunde ale jocului.
Un meci adevarat nu se castiga decat cu lacrimi si cu credinta, iar suporterii si echipele engleze au harul sa transforme suferinta in vis. Asa a fost si la Middlesbrough. Ar trebui sa intelegem ce ni s-a intamplat. Deocamdata, ne-am strans la Universitate si ne-am injurat pana dimineata.
Golul marcat de Riggott (in rosu) in minutul 73 a adus panica in randurile formatiei romane, care nu a mai putut evita inscrierea punctului decisiv, spre finalul meciului de la Middlesbrough
Middlesbrough 4 : 2 Steaua
in tur 0-1
Jones 5
Parnaby 5
Riggott 7
Southgate 5
Quedrue 6,5
Taylor 5
Boateng 6
Rochemback 6
Downing 7
Viduka 8
Hasselbaink 7
Antrenor: Steve McClaren
Schimbari: Southgate (25 Maccarone 8); Taylor (55 Yakubu 6,5).
Carlos 4
Ogararu 5
D. Goian 6
Ghionea 5
P. Marin 6
Lovin 6
M. Radoi 6
Oprita 4
N. Dica 6
Bostina 4
V. Iacob 5,5
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: V. Iacob (66 D. Balan 4); Oprita (81 E. Baciu); Bostina (85 Nesu).
Arbitri: Lubos Michel 5 – Roman Slysho 7; Martin Balko 7 (toti din Slovacia).
Au marcat: Maccarone (33, 89), Viduka (65), Riggott (73)/ N. Dica (15), D. Goian (24).
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!