În cadrul „Operaţiunii Matrioskas”, Europol a descoperit că modus operandi al grupului infracţional organizat era să identifice cluburi de fotbal cu dificultăţi financiare din Uniunea Europeană. Ulterior, erau infiltraţi aşa-zişi binefăcători care ofereau finanţele imperios necesare pentru acele cluburi, sub forma unor donaţii pe termen scurt sau investiţii.

După ce câştigau încrederea conducerii, acei „binefăcători” orchestrau achiziţionarea clubului de fotbal respectiv. Achiziţionarea unor astfel de cluburi este facilitată de către persoane fizice care acţionează ca un paravan pentru reţele opace şi sofisticate ale unor companiilor, deţinute în mod invariabil de către societăţi fictive înregistrate ca offshore-uri, în paradisuri fiscale. Astfel, proprietarii reali şi cei care controlează în cele din urmă clubul rămân neidentificaţi, la fel şi adevărata origine a fondurilor folosite pentru a-l achiziţiona.

Odată ce cluburile de fotbal ajung sub controlul mafiei ruse, domeniul vast de aplicare al tranzacţiilor financiare, al fluxurilor de bani transfrontaliere, şi al deficienţelor în materie de guvernare permite ca aceste entităţi sportive să fie folosite pentru a spăla bani negri (de obicei, prin intermediul supraevaluării sau subevaluării unor jucători pe piaţa transferurilor şi prin intermediul contractelor pentru drepturile de televizare), precum şi pentru activităţi de pariuri (atât pentru generarea veniturilor ilegale prin trucarea de meciuri sau în scopul spălării banilor).

Potrivit Sunday World, poliţia portugheză şi Europol au percheziţionat sediul clubului Uniao Leiria, din liga a treia de fotbal din Portugalia. Sursa citată menţionează că alte trei cluburi de fotbal din Portugalia sunt investigate.

Europol a mai precizat că „Operaţiunea Matrioskas” a contribuit la identificarea unor infracţiuni de anvergură în Austria, Germania şi Marea Britanie, dar nu a oferit detalii suplimentare, notează Mediafax.

Urmărește-ne pe Google News