Magnus Carlsen, campionului mondial de șah, și-a păstrat titlul suprem, miercuri, la aniversarea vârstei de 26 de ani, în meciul desfășurat în S.U.A. contra rusului Serghei Karjakin, challengerul oficial.

Norvegianul s-a impus cu scorul de 3-1 în partidele de departajare, la șah rapid, după ce în primele 12 partide de șah clasic, scorul a fost egal, 6-6, informează site-ul oficial al competiției de la New York.

În partidele de departajare, de șah rapid, primele două s-au terminat remiză. Magnus Carlsen s-a impus în următoarele două, prima dată cu piesele negre, în partida ”spaniolă” de 38 de mutări, iar apoi cu piesele albe, în partida de 50 de mutări, numită ”siciliană” de comentatorii jocului cu 64 de pătrate.

Magnus Carlsen este și campion mondial la șah rapid

Magnus Carlsen și-a demonstrat din nou clasa și faptul că nu este degeaba și campion mondial și la șah rapid. Serghei Karjakin, care a împlinit 26 de ani, la 12 ianuarie, a dat dovadă de multă tenacitate, mai ales în momentele în care s-a apărat, dar ceasul a fost pentru el un adversar în plus, în cele patru confruntări de șah rapid.

Urmărește-ne pe Google News