Gabi Tamaş (29 de ani, ex-WBA/ Anglia) a reuşit să prindă avionul de Cluj, iar ieri a semnat cu CFR un contract până la finalul sezonului.
Fundaşul părea mahmur în poza pentru siteul oficial al clubului, dar şi-a revenit după ce a participat la primul antrenament.
Fără ceas la mână, accesoriu de 18.000 de euro pe care l-a azvârlit în Dâmboviţa, după bătaia cu rapidistul Daniel Pancu, de duminică seară, tras la faţă din cauza ultimei beţii, fundaşul a forţat un zâmbet, îmbrăcat în tricoul cu nr. 3.
După ce clujenii au anunţat transferul lui Gabi, fanii grupării din Gruia l-au luat la mişto: “Urmează să fie prezentat şi în tricoul clubului de noapte Obsession din Cluj”.
“Voiam cu tot dinadinsul să le arăt celor care m-au criticat până acum că, dacă vor să mă critice, să mă critice pentru ce fac pe teren. Abia aştept să joc contra Stelei”, a declarat ex-dinamovistul.