Cât mai ai de recuperat?
Mai am de luat 12.000 de euro, dar nu cred că o să mai pun mâna pe ei. Bine măcar că pot să mă antrenez şi voi începe să-mi caut echipă după ce voi avea documentul oficial de la FRF că sunt jucător liber.

Care a fost cea mai mare promisiune făcută de Şiman?
Au fost aşa de multe că nici nu mai ştiu. Ultima dată mi-a spus că dacă îmi retrag memoriul de a deveni jucător liber îmi dă banii datoraţi imdiat. Am amânat de trei ori dar nimic.

Te simţi bine că ai scăpat de la Sportul?
Cu un ochi plâng şi cu unul râd. Sunt fericit că pot acum să fac ceea ce îmi place, fotbal, dar în acelaşi timp mă gândesc la acei bani pe care nu cred că o să-i mai văd vreodată. Îmi planificasem anul acesta nunta dar nu cred că se va mai ţine. Chiar glumeam cu viitorul naş că ar fi bine ca să-mi facă cadou exact banii pentru căsătorie.

Urmărește-ne pe Google News