Chelsea vrea sa dea in judecata clubul Juventus Torino

Clubul Chelsea ar putea da in judecata gruparea italiana Juventus, pentru a recupera o parte din banii platiti pentru achizitionarea lui Mutu de la Parma, a anuntat „Daily Telegraph”. Pe 29 noiembrie 2004, gruparea engleza i-a reziliat contractul jucatorului, pe motiv de „comportament neadecvat”, dupa ce acesta a fost depistat pozitiv in urma unui control antidoping. Potrivit regulilor FIFA, FA nu poate elibera cartea verde a jucatorului pana la expirarea perioadei de suspendare. Publicatia scrie ca Mutu risca sa nu poata evola in acest sezon in campionatul Italiei daca demersul clubului Chelsea de a cere o compensatie materiala va avea succes si ca, in acest caz, Juventus ar putea chiar sa fie obligata de FIFA sa plateasca suma solicitata. Chelsea cere 13 milioane de lire sterline. Chelsea va inainta dosarul tribunalului Premier League, acelasi care va judeca si apelul lui Mutu impotriva deciziei de reziliere a contractului. Comitetul ce va analiza cazul va fi format din avocati independenti, care vor decide daca Adi a cauzat rezilierea contractului prin faptul ca a consumat droguri. Prima audiere va avea loc la 27 ianuarie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News