Mai exact, într-un corp de clădire al stadionului din Giurgiu, în apropierea tribunei a II-a. Prefectul de Giurgiu, Aneta Matei, a declarat că autocarul va fi decontaminat și sigilat. Din primele informații venite pe surse de la Giurgiu, toți cei 21 de pasageri vor intra în carantină timp de 14 zile.

Izolați în sala de sport din Giurgiu

Oficialii Astrei au reacționat precizând că suspecții de coronavirus au fost plasați în carantină într-o sală de sport din curtea stadionului, din spatele tribunei a II-a, care aparține celor de la CS Dunărea.

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal a comenta acest subiect. „Am auzit că la Giurgiu vor folosi stadionul ca spațiu de carantină pentru persoanele care vin din Italia și intră în țară prin vama Giurgiu. Nu știu dacă a fost cea mai inspirată măsură, atâta vreme cât vorbim despre o bază sportivă folosită pentru disputarea jocurilor de fotbal din Liga 1”, a spus oficialul Ligii 1.

Meciul Astra – Gaz Metan e în pericol

Odată cu decizia oficialităților de la Giurgiu de a plasa în carantină persoanele venite din Italia în incinta stadionului, sunt șanse mari ca meciul de sâmbătă dintre Astra și Gaz Metan să nu se mai joace la Giurgiu. „Sunt șanse mari să nu se mai joace acolo. Vom vedea ce se va întâmpla în orele următoare. Cluburile vor fi anunțate oficial în cel mai scurt timp”, au dezvăluit alte surse pentru GSP.

Nu știu dacă era cineva la stadion când au fost aduse persoanele aflate în carantină. Le-am solicitat celor de la club să obțină aviz de la Direcția de Sănătate Publica pentru a folosi stadionul!

Justin Ștefan, secretar general LPF:

Până astăzi, 10 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 25 cazuri de cetățeni infectați cu virusul coronavirus. Dintre cei 25 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați. Cele 20 de persoane purtătoare ale virusului coronavirus sunt internate în spitale de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.

Urmărește-ne pe Google News