La o primă privire, singurul punct slab al “cocoşilor” pare a fi postul de portar, acolo unde Lloris sau Mandanda, dintre care Domenech va alege titularul pentru meciul cu România, are o experienţă minimă în confruntările internaţionale.

Lloris, punctul lor slab

Favorit să apere împotriva noastră pare să fie portarul lui Olympique Lyon, Hugo Lloris, un portar de 22 de ani ce a bifat doar trei prezenţe în naţionala “cocoşilor”.

Nici Mandanda nu beneficiază de o experienţă prea mare la naţională, goalkeeperul lui Marseille având doar zece selecţii. Apărarea pare a fi punctul forte al echipei lui Domenech, francezii primind un singur gol în ultimele cinci meciuri disputate.

La mijloc, naţionala Franţei îmbină perfect forţa lui Lassana Diarra sau Toulalan cu tehnicitatea şi inventivitatea lui Ribery şi Gourcuff. Domenech are de unde alege şi în ofensivă, Henry, Anelka sau Benzema fiind jucători de care se teme orice apărător.

Foarte important este faptul că toţi jucătorii aduşi de Domenech sunt titulari la echipele de club şi au meciuri în picioare, cu excepţiile Ribery şi Henry, care au jucat mai puţin în debutul sezonului din cauza unor accidentări.

Cei mai în formă jucători francezi par a fi Gourcuff, autor a patru goluri în tot atâtea etape disputate cu Bordeaux în Ligue 1, şi William Gallas, fundaşul lui Arsenal marcând de două ori în campionat şi o dată în play-off-ul Ligii Campionilor. Chiar dacă are atacanţi de clasă, Henry, Anelka sau Benzema fiind nume grele ale fotbalului european, naţionala Franţei pare să aibă mari probleme la finalizare.

“Cocoşii” au marcat doar şase goluri în tot atâtea meciuri în actuala campanie de calificare la CM 2010, doar Insulele Farţ marcând mai puţin în grupa a 7-a.

FRANŢA = 221,5 mil. euro
Lloris 10
Sagna 15
Gallas 16
Abidal 18
Evra 23
L. Diarra 20
Toulalan 22
Ribery 40
Gourcuff 18,5
Henry 27
Cignac 12

ROMÂNIA = 51,85 mil. euro
Coman 1,3
Săpunaru 2,9
Chivu 21
Rădoi 4,5
Raţ 6
Mara 1,2
Apostol 1,1
Ghioane 5
Max Nicu 2,5
Surdu 0,85
Marica 5,5

Tricolorii, răsfăţaţi pe malurile Senei

Naţionala s-a cazat aseară la Renaissance Paris Hotel La Defense, situat în imediata apropiere a monumentului Grande Arche de La Defense.

Stabilimentul, care se află în centrul celui mai mare cartier european cu clădiri de afaceri, este cotat la patru stele.

Costul unei camere duble, cu două paturi, se ridică la aproximativ 200 de euro, iar dotările şi serviciile sunt conforme cu standardul de calitate Marriott.

 
 

Urmărește-ne pe Google News