«Ganezu şi «Piticu» se ţin foarte bine

Florentin Petre (36 de ani), poreclit Piticu, antrenor secund la Dinamo II, şi Ionel Ganea (40 de ani), ultima oară tehnician în Republica Moldova, la Rapid Ghidighici, şi-au păstrat siluetele din perioada în care evoluau pentru echipele lor de club şi pentru echipa naţională. Ei au fost principalii marcatori de la VIP Football Team, beneficiind de pasele excelente ale colegului Ionel Dănciulescu, singurul jucător încă activ prezent la meciul de gală.

Au jucat împotriva echipei Ligii Companiilor

Desfăşurat în sistem 5+1 pe gazonul artificial al Arenei Alex Com 94, din Bucureşti, sezonul al treilea al Ligii Companiilor a adunat la start 26 de companii împărţite în două eşaloane valorice. Mass media Team, formaţia din care fac parte şi jurnalişti de la Libertatea, a promovat din liga a doua în primul eşalon. Pose Team a câştigat prima ligă, laureaţii fiind premiaţi într- un cadru festiv de către vedetele de prim-plan din fotbalul românesc. Imagini de la meciul de gală organizat în ajunul Zilei Copilului pot fi urmărite pe LigaCompaniilor.ro
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News