El a dus meciul la bun sfârșit, dar, imediat după ce a fluierat finalul jocului, a izbucnit în plâns. Era fix momentul în care jucătorii au venit să-i strângă mâna.

Van Dijk l-a consolat

Primul care l-a consolat a fost fundașul olandez Van Dijk, care marcase în ultimul minut. „Omul s-a concentrat la joc, apoi, la sfârșit, a cedat și a început să plângă, pentru că mama lui a murit. I-am zis să fie puternic și l-am felicitat pentru că a arbitrat foarte bine. E puțin, dar sper să-l ajute”, a spus olandezul.

Gestul olandezului a făcut înconjurul rețelelor sociale, fiind foarte apreciat.

Mama lui Ovidiu Hațegan suferise în urmă cu câteva zile un accident vascular cerebral și era internată la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Arad. Suferea de o boală severă la tiroidă, dar maladia fusese ținută sub control.

Arbitrul de 38 de ani era singur la părinți. Doamna Hațegan a fost bibliotecară, iar tatăl lui Ovidiu, care trăiește – profesor de istorie la Liceul Sportiv, fostul Industrial nr. 2.

Mama a insistat ca Ovidiu să-și definitiveze studiile, fiul ei având un doctorat în medicina generală. De altfel, Hațegan e lector la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad și predă anatomia în limba engleză pentru studenții din anul doi. A făcut șanse ani de Medicină, plus patru ani pentru Doctorat.


Subteranele grevei de la metrou. Culmea legislației: protestul care afectează 700.000 de oameni trebuie să aibă loc pentru a se stabili dacă e legal sau nu!

VIDEO/ Elena Ionescu e mamă cu normă întreagă. Își ia băiețelul la evenimente și la concerte și refuză să angajeze bonă

EXCLUSIV/ Blonda de la „Rutieră”! Libertatea a vorbit cu poliţista devenită „virală” pe internet, după ce a recuperat un telefon furat – FOTO&VIDEO

 
 

Urmărește-ne pe Google News