Doar cateva zile de pauza pentru componentele barcii de 8+1. Multipla campioana olimpica Doina Ignat, strocul barcii (n.r. – cea care da ritmul vaslitului), profita de aceasta perioada pentru a se dedica, in sfarsit, familiei. Intre drumurile facute la piata sau la gradinita fetitei, Doina a povestit pentru Libertatea cum a ajuns sa practice canotajul si de ce si-ar fi dorit sa devina proprietara unui autobuz.
Aspectele banale din viata campioanei ard repede. Vocea incepe sa tremure abia cand se porneste sa vorbeasca despre comoara vietii ei, Andreea, o bomboana de fata.
Nu locuieste intr-o vila. Are un apartament undeva in centrul Capitalei. Acasa, in sufragerie, se afla o parte dintre jucariile de plus ale Andreei, fetita ei in varsta de 5 ani. “Uite, astea sunt farduri adevarate. Mi le-a adus mami cand a fost plecata din tara. Vezi ce papusele frumoase am?”, ne atrage atentia zglobia Andreea.
Nascuta chiar pe fasia de granita, in comuna Miorcani, aflata la 80 de kilometri departare de Botosani, Doina marturiseste ca nu se gandea vreodata ca va ajunge sportiva de performanta. “S-a intamplat ca intr-o iarna extrem de grea sa vina la noi antrenorul Nicolae Gioga pentru o selectie. Profesorul de sport m-a recomandat, asa am ajuns la Bucuresti”, isi aminteste Doina Ignat, in timp ce o mangaie pe fiica sa. Discutia curge, cum era de asteptat, spre Andreea: “Cand am castigat aurul la Atena, m-a sunat si mi-a spus un lucru care m-a lasat fara replica: „Mami, ma mandresc cu tine”. Am plans de fericire”. In acel moment, Andreea, care-si facuse ceva de lucru cu o papusa, s-a cuibarit in bratele mamei, spunand: “Te iubi mult, mami. Sa iei o medalie, sa ma mandresc iarasi cu tine!”.
Argintul, un metal derizoriu
Pentru Doina, Snagovul a reprezentat de fiecare data un adevarat calvar. Departe de lumea Bucurestiului, “cazemata” de langa apa a fost locul unde tone intregi de sudoare, lacrimi , efort, dorinta de renuntare au palit in fata unui singur lucru. Pe care numai canotorii il simt si il traiesc zilnic cu si mai multa aprindere: drogul apei.
“Exista asa ceva. Vorbesc si acum cu fostele mele colege care au renuntat la sportul de performanta si imi spun ca viseaza noaptea ca sunt in barca, ca trag pentru medaliile de aur”, spune Doina. Si pentru ca a vorbit despre medalii, Doina marturiseste ca si-a infrant marile emotii abia dupa Olimpiada de la Barcelona.
“Traiam cu senzatia ca e foarte greu sa obtii niste medalii. De la acel moment, Barcelona 92, lucrurile au inceput sa intre intr-o stare de normalitate. Ne-am obisnuit cu aurul. Nu ne place argintul. La M?nchen, in acest an, cand am obtinut medaliile de argint, nici macar nu ne-am bucurat. Nu aveam de ce. Ne doream aurul. Dar ne vom razbuna la Beijing”, spune decisa Doina, care a revenit in barca de 8+1 tocmai pentru ca a simtit ca se poate face o noua mare performanta la Olimpiada din China.
Sloiurile de gheata i-au distrus barca
Pentru un canotor, caiacist sau canoist, cele mai grele antrenamente sunt cele desfasurate in mijlocul iernii. Pe langa frigul patrunzator, ninsoarea sacaitoare sau stropii de apa rece, un alt inconvenient major il reprezinta sloiurile de gheata. “Era o iarna geroasa, iar pe Bega pluteau sloiuri. Atunci ni s-a spart ambarcatiunea. A fost un moment teribil de neplacut”, spune Doina, care, la primul ei concurs oficial din cadrul campionatului national, s-a clasat pe locul 6.
Ar fi vrut sa-si cumpere un autobuz
In comuna Miorcani exista un autobuz care face o singura cursa pe zi pentru a-i transporta pe localnici. Cand era copil, Doina mergea deseori in statia din sat. Privea autobuzul prafuit ticsit cu navetistii ce mergeau la oras.
Urmarea dara de colb care se ridica in urma lui si se gandea ca atunci cand va fi mare, o sa conduca un autocar modern, cum vazuse la televizor, in care sa incapa “tot satul”. “Erau visuri de copil. Cand am avut masina mea, ori de cate ori mergeam acasa, ii luam cu mine pe satenii care faceau autostopul”, declara Doina cu nostalgie. Dupa ce se va retrage din activitatea de performanta, vrea sa-si deschida impreuna cu Viorica Susanu si Geta Andrunache un restaurant cu profil romanesc. “Noi nu prea avem idei de afaceri. Dar cred ca un restaurant ar merge destul de bine. Nu exclud nici varianta unei gradinite. Voi vedea”.