«Mi-am dorit foarte mult acest copil»

Viaţa Simonei Gherman-Alexandru s-a schimbat în decembrie anul trecut, când a devenit mama unei fetiţe, Ioana Teodora.
“Din fericire, am un copil extraordinar de cuminte. Cred că prea cuminte câteodată. Nu ştiu ce sunt alea nopţi nedormite şi plânsete. În acest moment, sunt împlinită din toate punctele de vedere. Mi-am dorit tare mult acest copil”, recunoaşte stelista, care apoi aminteşte de faptul că Anca Măroiu, una dintre fostele ei colege, va naşte în august.
“Teoretic, şi ea ar avea timp să prindă echipa pentru Rio. Nu ştiu însă dacă o va face. Nici ea, nici Loredana Dinu”.

Componentă a echipei de aur

Cu echipa de spadă a României, Simona Gherman- Alexandru a obţinut două titluri mondiale (2010, 2011) şi trei europene (2008, 2009, 2011), rezultate deosebite, mai ales pe fondul unei concurenţe mari.
“La senioare, pe plan internaţional, eu am prins greu echipa României, din care făceau parte Ana-Maria Brânză, Loredana Dinu, Anca Măroiu şi Iuliana Măcişanu. Anca şi-a rupt mâna şi aşa am reuşit să intru… Nenorocul ei a fost şansa mea. Nu m-am bucurat niciodată de răul altuia. Aşa s-a întâmplat”, ne-a mărturisit stelista.

 
 

Urmărește-ne pe Google News