Suma solicitată de creditori a fost de 97,57 milioane lei, cea mai mare parte a diferenţei fiind reprezentată de creanţa invocată de VEST ENERGO SA Bucureşti (CUI: 7324764), în valoare de 12,25 milioane lei. Culmea e că această companie este reprezentată de o casă de avocatură, iar motivul respingerii este unul hilar – nu a timbrat cererea, adică nu a plătit taxa de 200 lei!

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti este cel mai generos creditor (exceptând creanţele subordonate), cu puţin peste 13 milioane lei, surprinzător fiind faptul că furnizorul de energie termică nu deţine niciun fel de garanţie. O creanţă teoretic garantată, dar sub condiţie suspensivă, de 1,29 milioane lei deţine Fiscul, instuţie care mai revendică şi o creanţă bugetară de 1,53 milioane lei.

Societatea despre care se spune că este deţinută (prin interpuşi) de Gigi BECALI a reuşit performanţa de a ţepui şi Penitenciarul Jilava cu aproximativ 20.000 euro, sumă care probabil reprezintă servicii prestate de “chiriaşii” temporari ai acestui stabiliment.

LEOSER SA nu figurează cu datorii la nicio bancă, rol care pare a fi fost preluat de neamurile lui Gigi Becali, care deţin societatea în acte. Astfel, nepotul Vasile Geambazi (împlineşte 35 de ani în martie), care deţine 50% din capitalul social şi este membru CA, este înscris în tabelul preliminar al creditorilor cu o creanţă subordonată de 5,13 milioane lei.

Deşi oficial deţine 14,977% din acţiuni, finul Horia Culcescu a creditat LEOSER SA cu 16,63 milioane lei, în condiţiile în care este şi angajat al societăţii, ca inginer economist, cu o leafă de sub 1.000 euro/lună. El figurează cu o creanţă salarială de 2.010 lei, care probabil reprezintă salariul pe jumătate de lună (“lichidarea”).

Administratorul judiciar a întocmit raportul privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă, document în care menţionează de mai multe ori managementul “pasiv” sau “defectuos”.

Pe 24 ianuarie 2016, ora 14:00, se va desfăşura prima şedinţă a Adunării Creditorilor, iar următorul termen de judecată este 18 februarie 2016.

 
 

Urmărește-ne pe Google News