Pep Guardiola vrea să-l umilească din nou pe Reghe FOTO: Vlad Chirea
Steaua a suferit cea mai rușinoasă înfrângere din istoria participărilor în cupele europene contra celor de la Manchester City, scor 0-5. Pe „roș-albaștri” îi mai așteaptă o partidă de foc contra „cetățenilor”, miercuri, pe stadionul „Ettihad”, în returul play-off-ului Ligii Campionilor.
Chiar dacă nu se mai pune problema calificării, Pep Guardiola i-a avertizat pe elevii săi că vrea un nou recital. „O să schimbăm ceva. O să analizez echipa împreună cu oamenii mei şi vom decide cine are nevoie mai mult de antrenament decât de joc, ce jucători au mai multe minute în picioare. Dar, în acelaşi timp, nu vom intra pe teren pentru a ne distra ci ca să câştigăm, să fim serioşi şi să ne pregătim.
Ştiu că pare că nu are sens să spun că nu suntem calificaţi, dar trebuie să spun că suntem aproape. Nu suntem încă în Champions League, trebuie să ne respectăm adversarul, iar cel mai bun lucru pentru asta este sa ne facem treaba, să fim serioşi şi să încercăm să câştigăm meciul cu ce am exersat până acum”, a declarat Pep Guardiola.