Potrivit presei italiene, fosta legendă a lui Napoli urmează să dispute pe 30 octombrie, ziua în care va împlini o jumătate de secol de viaţă, un meci împreună cu foştii săi colegi de la echipa Napoli, alături de care a cucerit două titluri de campion al Italiei (1987 şi 1990), precum şi Cupa UEFA (1989).

„Napoletani, vă invit pe toţi la ziua mea. În această viaţă le-am avut pe toate: o familie pe care o iubesc, o carieră exceptionala şi acum, mulţumită lui Dumnezeu, nu mai am nevoie de nimic, nici de bani. Tot ce vreau e să mă întorc la Napoli să îmbrătţsez oraşul şi oamenii pe care nu i-am uitat niciodată. Cei şapte ani petrecuţi aici nu pot fi uitaţi”, a fost mesajul lui El Pibe dOro pentru fanii săi.

Rămâne de văzut dacă şi fiscul italian, căruia Maradona (foto) îi datorează aproximativ 30 milioane euro, va fi la fel de încântat de venirea fostului căpitan.

Steaua va juca cu Napoli pe 30 septembrie la Bucureşti, returul urmând să fie programat pentru 15 decembrie.

Urmărește-ne pe Google News