Steaua, campioana României la fotbal și actualul lider al Ligii I, și-a lansat noua siglă, urmând să funcționeze sub numele FCSB, dar nu este împăcată și nu renunță la gândul că a pierdut stema, culorile și palmaresul în favoarea Armatei. 

Conducerea campioanei a decis să continue lupta, iar pe 5 ianuarie a cerut revizuirea, o cale de atac extraordinară.  S-a dat și un termen. Astfel, pe 13 martie 2015 urmează ca litigiul să primească o soluție.  

Decizia Înalte Curți de Casația de Casația și Justiție, fiind definitivă și irevocabilă, a fost pusă în aplicare. Dar, conform noului Cod Penal, are posibiltiatea să atace decizia, solicitând revizuirea dosarului, desi nu a venit inca motivarea instanței.
FCSB este o echipă nouă. Iar urmările acestor schimbări ar putea fi dureroase pentru întreg fotbal românesc, nu doar pentru fanii ”militarilor”. La tragerile la sorți, Steaua va intra în urne cu coeficient de echipă nou-născută. Steaua dcuea greul pentru România în clasamentul coeficientului de țară, ajutându-le, implicit, și pe celelalte reprezentante ale noastre.
Marca FC Steaua era înregistată pe firma SC Ostrovit SA, care are ca obiectiv de activitatea cultiviarea strugurilor. Firma are sediul în orașul Ostrov, județul Constanța.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News